Sari la conținut

Zodiile care vor ajunge la o despărțire dureroasă, până la sfârșitul anului

Predicitii astrale
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Zodii care se despart până la sfârșitul acestui an. O despărțire este întotdeauna greu de suportat! Uneori nu poate fi evitată, ceea ce pune în dificultate persoana aflată în această situație.

Iată care sunt cuplurile din zodiac care au șanse mari să se despartă până la finalul anului, conform zodiacshine.com.

Scorpion și Berbec

Berbecul și Scorpionul au o personalitate foarte puternică, iar alăturarea dintre aceste două zodii ar putea fi una explozivă, care nu va rezista pe termen lung. De aceea se vor despărți destul de curând. Certurile sunt destul de aprinse și atunci când au probleme nu vor aștepta să ajungă acasă să și le rezolve, ci își vor spăla rufele în fața prietenilor, punându-i pe aceștia într-o situație incomodă. Este adevărat că dragostea lor este destul de puternică la început, dar se poate risipi destul de repede. Iubesc din toată inima, dar când văd că partenerul profită de ei, vor transforma traiul în doi într-un iad.

Capricorn și Gemeni

Gemeni este un semn dual. Nu știi niciodată dacă ceea ce simte este real sau nu. Numai când îl cunosc foarte bine poți să vezi dacă te iubește cu adevărat. În combinație cu Capricornul, nativul Gemeni încearcă întotdeauna să-și îndeplinească propriile dorințe fără să-și facă nicio grijă pentru partenerul său, ceea ce duce în cele din urmă la certuri. Amândoi cred că merită pe cineva mai bun, așa că nu pot aprecia relația cu adevărat.

Partea bună este că acest cuplu ar putea organiza petreceri grozave și face lucruri de care nu îi e rușine. Capricornul și Gemeni formează un cuplu amuzant și deschise, dar din păcate o relație nu înseamnă doar distracție. Acesta este motivul pentru care cei doi nu voi conviețui prea mult timp.

Fecioară și Săgetător

Acești nativi au viziuni total diferite asupra vieții. În timp ce Fecioara este realistă, ia lucrurile în serios și analizează totul din perspectiva consecințelor, Săgetătorul este mult mai relaxat și se adaptează „din mers”. Pe termen lung, pe Fecioarele meticuloase, organizate și precaute s-ar putea să le enerveze la culme faptul că Săgetătorii sunt nerăbdători, iuți și adesea iresponsabili.

Pești și Capricorn

Peștii sunt visători, dezordonați și schimbători din punct de vedere emoțional, în timp ce Capricornul este organizat, practic și disciplinat. Spre deosebire de Peștii extrovertiți și sociabili, Capricornii sunt introvertiți și foarte puțin comunicativi. În relația de cuplu, Peștii simt o nevoie constanța și puternică de afecțiune, pe care Capricornul nu reușește să le-o ofere așa cum și-ar dori aceștia. Capricornul este puțin cam prea rece pentru veșnic-îndrăgostiții Pești.

O relație între Capricorn și Pește ar putea funcționa dacă ambii parteneri depun eforturi considerabile pentru a-și înțelege diferențele. Altfel, șansele unei despărțiri sunt destul de mari.

 

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel