Categories: Stil de viaţă

Zodia care e pe punctul să cedeze psihic. Camelia Pătrășcanu: Are senzația că lumea se învârte foarte repede

Zodia care e pe punctul să cedeze psihic. Astrologul Camelia Pătrășcanu vine cu o serie de atenționări pentru cele 12 semne zodiacale, privind cea de-a doua parte a lunii februarie.

Urmează o perioadă în care „schimbarea” este cuvântul de ordine, iar „adaptarea” este ceea ce ne ajută să trecem de aceste vremuri tulburi.

„Sunt multe perspective noi care se conturează acum, vremurile sunt în schimbare și cer să ne adaptăm. Oricum ar fi, că se schimbă efectiv ceva sau ne străduim să conservăm lucruri, trebuie să ne adaptăm și să anticipăm niște eventuale efecte.

A doua parte a lunii februarie ne cere să fim practici, să găsim soluții, să fim ancorați în vremurile pe care le trăim. Da, ne putem face speranțe, dar nu e bine să fim idealiști. Nu e rău să ne bazăm pe alții, dar de bazat ne bazăm pe noi.

Este o a doua jumătate care poate pune pe tapet nevoia pentru a căpăta alte perspective, să ne asumăm că pornim de la lingură, de la nimic”, a explicat Camelia Pătrășcanu, pentru FANATIK.

Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Camelia Pătrășcanu, predicții pentru zodia Berbec- Atenție la partea financiară

Berbecii au o perioadă destul de agitată financiar, cu multe calcule de făcut. Au de ales inclusiv care e cel mai bun colaborator și prieten. Își fac multe calcule: unde e mai bine, unde sunt riscurile mai mici. Nu prea pot palpa așa cum și-ar dori ei. Depind de foarte multe elemente surprinzătoare, de aceea le e greu să spun că sigur se va întâmpla ceva.

Taur- Senzație de constrângere

Taurii au o perioadă agitată, mai ales dacă au lucruri importante de făcut și termene-limită. Depun eforturi mari, simt că se forțează, dar sunt ambițioși. Cade în sarcina lor să facă anumite lucruri și sunt un pic cam tensionați din cauza asta, cu atât mai mult cu cât în jurul datei de 24 februarie vor avea sentimentul că sunt prea constrânși, că li se fură libertatea.

Gemeni- Surplus de informații

Pentru Gemeni, februarie continuă cu multe informații pe care nu prea știu cum să le potrivească. Se bazează mai mult pe perspective și nu prea se pot baza pe alții. Mintea le merge destul de bine, dar sunt multe elemente dinamice, poate tocmai de aceea le e greu să bată în cuie ceva. Călătoriile pot fi greu de făcut sau chiar și întâlnirile.

Camelia Pătrășcanu, predicții pentru zodia Rac- Dezamăgire

Racii au o perioadă care aduce preocupare pentru bani și bunuri, mai ales dacă au făcut niște investiții. Pot avea sentimentul că au investit în oameni, proiecte, colaborări, dar că nu scot pe cât au investit. Aprecierile lor legate de câștiguri nu prea stau în picioare. Nu mai primesc cât primeau.

Leu- Discuții aprinse

Leii au preocupare legată de cum îi vede lumea, cum par ei în ochii celorlalți sau drept cine îi ia cealaltă persoană. Pot fi dispute legate de valori, de principii, de moralitate. Unele discuții pot atinge aspecte legate de bani, dar tot din perspectiva moralității sau a corectitudinii.

Fecioară- Atenție la locul de muncă

Pentru Fecioare, munca poate veni cu surprize. Le e teamă să nu întârzie cu niște lucruri, cu activități pe care le au de desfășurat. E vorba de un șir de operațiuni, iar ele sunt la mijloc. Multe dispute pot apărea legate de viziune, legate de principii pe care le au cu superiori sau cu funcționari.

Camelia Pătrășcanu, predicții pentru zodia Balanță- Pasiune la maxim

Balanțele au o perioadă frumoasă, au chef de iubire, de joacă, de aventură, de senzații tari. Le pot avea dacă au o activitate pe care o fac cu plăcere, dacă au o pasiune aparte și redescoperă o lume pe care au lăsat-o în urmă.

Scorpioni- Egoism

Scorpionii sunt preocupați de nivelul lor de trai, de calitatea vieții lor, de cum sunt în familie. Așteaptă de la cei din jur să fie susținuți. Orice hotărăsc să facă pentru ei e important. Sunt discuții în casă și în cămin privind niște schimbări. Îmbunătățesc planurile, au altă strategie și altă abordare. Pot fi tensiuni cu partenerul de viață.

Săgetător- Confuzie mentală

Pentru Săgetători, e o perioadă agitată mental. Cu unele informații sunt de acord, cu altele nu. Pot avea senzația că lumea se învârte foarte repede și trebuie să țină pasul cu vremurile. Pătrund într-o lume nouă și nu sunt doar niște cunoștințe pe care le acumulează, creează niște relații.

Camelia Pătrășcanu, predicții pentru zodia Capricorn- Țeluri mărețe

Capricornii au posibilități materiale pentru a duce la bun sfârșit ce și-au propus. Stau și analizează ce resurse au, dacă mai au vârsta, dacă mai au puterea fizică, intelectuală să facă tot ce și-au propus. Își dau seama că evenimentele, situațiile îi provoacă să facă lucruri mari.

Vărsător- O nouă etapă a vieții

Vărsătorii au multe planete în semnul lor zodiacal. Ar trebui să aibă energie sau să fie suficient de motivați să înceapă un lucru nou. E o nouă etapă, poate e ceva ce au făcut, dar de multă vreme nu au mai făcut o anumită activitate. Unii își doresc să se miște mai ușor, sunt mult mai dinamici.

Pești- Vindecare

Peștii au parte de o vindecare. Poate fi vorba despre niște evenimente la care au participat alături de alții și n-au avut efecte foarte bune. Își dau seama de participarea lor alături de alții la alte acțiuni. Realizează care sunt elementele toxice, unde s-a greșit.

Recent Posts

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

8 minute ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

38 de minute ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

o oră ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

2 ore ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

11 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

12 ore ago

Citeste si: