Categories: Ştiri sănătate

Ziua mondială de luptă împotriva tuberculozei

În fiecare an, comemorăm Ziua Mondială a Tuberculozei (TB) pe 24 martie pentru a sensibiliza publicul cu privire la consecințele devastatoare ale sănătății, sociale și economice ale TB și pentru a intensifica eforturile de a pune capăt epidemiei globale de TB. Data marchează ziua din 1882 când doctorul Robert Koch a anunțat că a descoperit bacteria care provoacă TBC, ceea ce a deschis calea spre diagnosticarea și vindecarea acestei boli.

TB rămâne unul dintre cei mai letali ucigași infecțioși din lume. În fiecare zi, aproape 4000 își pierd viața din cauza TBC și aproape 28.000 de persoane se îmbolnăvesc de această boală care poate fi prevenită și vindecată. Eforturile globale de combatere a tuberculozei au salvat aproximativ 63 de milioane de vieți din anul 2000.

Lupta împotriva tuberculozei reprezintă o prioritate de sănătate publică pentru Ministerul Sănătății și Guvernul României. Ministerul Sănătății derulează, în prezent, proiecte și acțiuni în parteneriat cu Organizația Mondială a Sănătății și organizații non-guvernamentale în vederea întăririi capacității de tratare și prevenție a tuberculozei în România.

„În fiecare an, ziua de 24 martie reprezintă un prilej de a face cunoscute acțiunile, măsurile și resursele pe care le concentrăm pentru întărirea capacității de tratare și prevenție a tuberculozei, obiectivul final fiind eradicarea acestei maladii. Tuberculoza este o boală infecțioasă care poate fi prevenită. Cu toate acestea, este încă o problemă majoră de sănătate publică în România, și nu numai. Acțiunile eficiente de prevenție și tratament trebuie să fie în continuare o prioritate pentru sistemul de sănătate. Tranziția la modelul centrat pe pacient al îngrijirilor medicale ambulatorii și dezvoltarea unui cadru cuprinzător de monitorizare și evaluare pentru controlul tuberculozei sunt esențiale. De asemenea, este foarte important rolul organizațiilor non-guvernamentale care susțin activitățile de control al tuberculozei prin furnizarea asistenței și prin acțiunile desfășurate în rândul categoriilor sociale vulnerabile, în situații de risc, prin dezvoltarea unui model integrat de servicii bazate pe comunitate”, a declarat ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.

Ministerul Sănătății derulează, în prezent, un proiect amplu – „Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România” – finanțat prin Fondul Global de Luptă Împotriva HIV/SIDA, Tuberculozei şi Malariei din Grantul ROU-T-MOH.

În cadrul proiectului, Ministerul Sănătății desfășoară activități în parteneriat cu Organizația Mondială a Sănătății și Fundația Romanian Angel Appeal prin care beneficiază de un pachet de măsuri de asistență tehnică internațională și națională. Printre principalele obiective se numărăr consolidarea capacității României de a elabora și implementa strategii naționale, planuri de acțiune și programe naționale de sănătate, în special în domeniul bolilor transmisibile, inclusiv tuberculoza, elaborarea unei legislații care să asigure o acoperire universală a sănătății populațiilor-cheie, îmbunătățirea eficienței fondurilor publice pentru serviciile de sănătate prin reconstituirea modelului de îngrijire din spitale, bazat pe servicii ambulatorii și comunitare, îmbunătățirea rezultatelor tratamentului în rândul populațiilor cele mai vulnerabile, nedeservite, în situații de risc, prin dezvoltarea unui model integrat de servicii bazate pe comunitate și consolidarea răspunsurilor comunitare, a sistemelor și a angajamentului pentru controlul bolilor, prin lărgirea implicării organizațiilor societății civile și a altor părți interesate din comunitate pentru a răspunde mai bine nevoilor populațiilor cheie și vulnerabile.

În privința măsurilor legislative, anul acesta a intrat în vigoare Ordinul nr. 2.087/1.822/2020 pentru aprobarea Metodologiei şi a condiţiilor de acordare a indemnizaţiei lunare de hrană cuvenite persoanelor diagnosticate cu tuberculoză tratate în ambulatoriu și s-au incheiat protocoale de colaborare privind schimbul de date pentru acordarea indemnizației lunare de hrană dintre direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București și agențiile județene pentru plăți și inspecție socială, respectiv a municipiului București.

Tot în cadrul proiectului, Ministerul Sănătății desfășoară o colaborare cu organizații non-guvernamentale, precum Asociația Română Anti-SIDA (ARAS) pentru servicii sociale de sprijin, precum cele de intervenție în stradă pentru persoane fără adăpost, persoane cu diferite adicții, victime ale violenței în familie, victime ale dezastrelor naturale.

De asemenea, va fi evaluată și revizuită Strategia Națională de Control a Tuberculozei în România 2015 – 2020, dar și extinsă până în 2030. În cadrul strategiei se propune, printre altele, reducerea mortalității prin TB cu 60% până în 2025 și cu 80% până în 2030 față de anul 2018. De asemenea, va fi revizuită legislația națională pentru achiziția de medicamente și teste de diagnostic în vederea simplificării și debirocratizării procedurilor.

Totodată, Ministerul Sănătăţii derulează un amplu program de screening pentru tuberculoză la nivel naţional. Proiectul „Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic şi tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente” care este axat pe prevenirea, screeningul şi diagnosticul tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente, într-un grup ţintă de 75.010 persoane la nivel naţional, selectate din grupuri vulnerabile: persoane din comunităţi rurale, persoane fără adăpost, persoane care suferă de dependenţă de alcool, droguri sau alte substanţe toxice, respectiv persoane private de libertate sau aflate sub control judiciar.

Proiectul beneficiază de cofinanţare din fonduri europene nerambursabile în valoare de 63,3 milioane de lei, la care se adaugă contribuţia din bugetul Ministerului Sănătăţii, în valoare de 975.000 de lei și este coordonat de către Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”.

Recent Posts

Călin Georgescu, mesaj după rezultatele exit-poll: „Astăzi, prin candela aprinsă a speranței, a renăscut curajul de a fi român”

Călin Georgescu, candidatul independent la prezidențiale, a declarat, după anunțarea exit-poll-urilor pentru primul tur al…

7 ore ago

George Simion, mesaj după rezultatele exit-poll: „Revendicăm intrarea în turul doi. Suntem cea mai mare amenințare pentru acest sistem”

George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, a anunțat duminică seara că revendică intrarea în…

8 ore ago

Marcel Ciolacu, mesaj după rezultatele exit poll: „Cei care au câștigat sunt românii. Așa trebuie să arate o democrație”

Marcel Ciolacu, mesaj după rezultatele exit poll. Candidatul PSD s-a clasat pe locul 1 în…

8 ore ago

Mesajul Elenei Lasconi după ce sondajele exit-poll o plasează pe locul 2. „Eu nu mă tem de nimic! Dragi români, nu mă lăsați singură”

Elena Lasconi, după ce sondajele exit-poll. Candidatul USR a avut parte de o ascensiune fulminantă…

8 ore ago

Horoscop 25 noiembrie. Leii și Vărsătorii reușesc să pună bani deoparte pentru zile negre

Horoscop 25 noiembrie.  Multe zodii manageriază excelent problema banilor. Cu toate acestea, există și nativi…

9 ore ago

Răspunsurile pe care le așteaptă ROMÂNIA! Exit poll alegeri prezidențiale 2024. Cine merge în turul 2

Răspunsurile pe care le așteaptă ROMÂNIA! Exit poll alegeri prezidențiale 2024. Cine merge în turul…

9 ore ago

Citeste si: