Sari la conținut

Ziua Mondială a Diabetului. Cum afectează DIABETUL ochii. Importanța diagnosticului timpuriu și a examinărilor oftalmologice regulate

Sursa foto: decisepoate.ro

Ziua Mondială a Diabetului. Cum afectează DIABETUL ochii. Importanța diagnosticului timpuriu și a examinărilor oftalmologice regulate .

Cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului și având în vedere că 1,5 milioane de adulți sunt diagnosticați cu diabet în România, este crucial să subliniem importanța diagnosticului precoce și a examinării oftalmologice regulate, pentru a preveni complicații severe, cum ar fi retinopatia diabetică și edemul macular diabetic (EMD).

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, peste 400 de milioane de oameni din întreaga lume sunt diagnosticați cu diabet, iar boala reprezintă o problemă majoră de sănătate publică în România, afectând aproximativ 10,6% din populația cu vârste între 20 și 79 de ani.

Cum afectează DIABETUL ochii și ce e de făcut

Diabetul este o boală sistemică, care perturbă procesele metabolice, în special cele din ochi. Schimbările din retină sunt cele mai frecvent observate, dezvoltându-se lent și treptat, și sunt asociate cu niveluri de zahăr din sânge prost controlate și cu durata diabetului.

La cinci până la șase ani după diagnostic, aceste schimbări pot afecta vederea pacienților. Când vederea centrală este afectată, aceștia au dificultăți în a citi, a recunoaște fețele, a viziona filme cu subtitrare sau chiar a coase un nasture.

  • Retinopatia diabetică este una dintre principalele cauze ale afectării vederii la adulți. Aceasta apare atunci când nivelurile ridicate de zahăr din sânge afectează vasele de sânge din retină, ducând la deteriorarea vederii și, dacă nu este tratată, la orbire. Simptomele retinopatiei diabetice pot include pete sau fire întunecate care plutesc în câmpul vizual (floaters), vedere încețoșată, vedere fluctuantă, zone întunecate sau goale în câmpul vizual și pierderea vederii. Dacă nu este tratată la timp, aceasta duce la o scădere treptată și progresivă a vederii, chiar până la pierderea acesteia.
  • Edemul Macular Diabetic (EMD) este o complicație severă a retinopatiei diabetice, caracterizată prin umflarea maculei, partea centrală a retinei responsabilă pentru vederea clară. Simptomele EMD includ vedere încețoșată, floaters, dificultăți în a vedea culorile, pete întunecate și vedere distorsionată, în care liniile drepte apar îndoite sau curbe. EMD poate duce la pierderi severe ale vederii dacă nu este detectat și tratat rapid. Cercetările arată că aproximativ 7% dintre persoanele cu diabet vor dezvolta EMD, iar această afecțiune poate afecta semnificativ activitățile zilnice, inclusiv cititul și conducerea autovehiculelor. Raportul Barometrului Retinopatiei Diabetice relevă că intervenția la timp poate reduce riscul de afectare severă a vederii cu până la 90%. Conform raportului, aproape 40% dintre persoanele cu diabet din România sunt expuse riscului de a dezvolta retinopatie diabetică. Cu toate acestea, doar aproximativ 30% dintre acești pacienți beneficiază de examinări oftalmologice regulate, care sunt cruciale pentru diagnosticul precoce și tratament.
control oftalmologic
Sursa foto: decisepoate.ro

Importanța diagnosticului timpuriu și a examinărilor oftalmologice regulate

Examinările oftalmologice regulate sunt cruciale pentru persoanele cu diabet. Se recomandă ca pacienții diabetici să viziteze un oftalmolog cel puțin o dată pe an pentru a detecta orice semne timpurii ale retinopatiei diabetice sau EMD. Diagnosticul precoce permite intervenția la timp, ceea ce poate preveni sau încetini progresia acestor boli oftalmologice.

„Este foarte important ca pacienții diabetici să beneficieze de un examen oftalmologic complex, care să includă nu doar evaluarea clinică (acuitate vizuală și simț cromatic, refracție oculară, tensiune intraoculară, biomicroscopie de segment anterior și posterior – cu pupila dilatată), ci și tomografie în coerență optică pentru a monitoriza grosimea și arhitectura regiunii maculare, care este cea mai importantă zonă funcțională a retinei”, este de părere Prof. Univ. Dr. Horia T. STANCA, UMF “Carol Davila” București, Secretar General al Societății Române Retina.

Cătălina Urse, Country Manager Pharmaceuticals Bayer România & Moldova, subliniază implicarea companiei din acest punct de vedere: „Ne dorim să susținem în continuare programe de educație care să încurajeze prevenția și controlul medical periodic pentru depistarea precoce a afecțiunilor retiniene, cât și aderența pacienților, în cazul diagnosticării și inițierii unui tratament medicamentos.”

Bolile retiniene, o problemă semnificativă de sănătate la nivel global

Bolile retiniene reprezintă o problemă semnificativă de sănătate la nivel global, în contextul creșterii și îmbătrânirii populației din întreaga lume. Aproximativ un miliard de oameni din întreaga lume au afecțiuni ale vederii care ar fi putut fi prevenite prin diagnosticare timpurie sau care nu au fost încă diagnosticate sau tratate. Conform Agenției Internaționale pentru

Prevenirea Orbirii, numărul persoanelor expuse riscului de pierdere a vederii este în creștere cu 55%, ceea ce se traduce prin aproximativ 600 de milioane de noi persoane expuse riscului de pierdere a vederii în următorii 30 de ani. Examinările oftalmologice regulate pot face o diferență semnificativă în păstrarea vederii și îmbunătățirea calității vieții pacienților.

Despre Bayer 

Bayer este o companie globală cu competenţe cheie în domeniul Ştiinţelor Vieţii, respectiv sănătate şi agricultură. În conformitate cu misiunea sacompaniei„Sănătate pentru toți, nimeni fără hrană”/ “Health for all, Hunger for none”, produsele și serviciile sale sunt concepute pentru a ajuta oamenii și planeta să prospere prin sprijinirea eforturilor de a face față provocărilor majore prezentate de o populație globală în creștere și îmbătrânire. Bayer se angajează să contribuie dezvoltarea durabilă și să genereze un impact pozitiv asupra afacerilor sale. În același timp, Grupul își propune să-și crească puterea de câștig și să creeze valoare prin inovare și creștere. Marca Bayer reprezintă încredere, fiabilitate și calitate în întreaga lume. În anul fiscal 2023, Grupul avea aproximativ 100.000 de angajați și vânzări de 47,6 miliarde de euro. Cheltuielile de cercetare și dezvoltare înainte de articolele speciale s-au ridicat la 5,8 miliarde de euro. Pentru mai multe informații, accesați www.bayer.com.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel