Din cuprinsul articolului
Mișcarea Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie sărbătoreşte peste 160 de ani de acțiune umanitară la nivel global.
Ea este formată din Comitetul Internațional al Crucii Roșii, Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie și 192 de Societăți Naționale.
Voluntarii sunt primii care răspund nevoilor, lucrând neîncetat pentru a-i sprijini pe cei mai afectați. Aceștia se află pe teren în locurile afectate de dezastre și conflicte, acordând primul ajutor, oferind îngrijire, distribuind materiale umanitare esențiale, sunt oameni care, în mod obișnuit, îi pun pe ceilalți pe primul loc pentru că toate acțiunile lor vin ’’din inimă’’.
Printre semnatarii actului de înfiinţare a Crucii Roşii Române (CRR), se regăsesc importante personalităţi ale vremii: Nicolae Cretzulescu, George Gr. Cantacuzino, C.A. Rosseti, Ion Ghica, Dimitrie Sturza, Gr. G. Cantacuzino şi dr. Carol Davila, potrivit site-ului https://crucearosie.ro/.
Peste 5000 de voluntari la nivel naţional
În România, Crucea Roșie Română, parte a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, are în România o lungă tradiție de ajutorare a celor mai vulnerabili, se precizează într-un comunicat.
Cei peste 5000 de voluntari la nivel national, prin intermediul programelor de sănătate, reducerea riscului de dezastre, incluziune socială și multe altele, ajung la mii de oameni în fiecare an și permit ca schimbarea să se producă din interiorul comunităților, în concordanță cu nevoile, aspirațiile și contextele locale.
“În această zi specială, mulțumesc voluntarilor și angajaților Crucii Roșii și Semilunii Roșii din întreaga lume, care, în fiecare zi, în țările, regiunile și comunitățile lor, oferă ajutor, speranță și încredere persoanelor aflate în situații vulnerabile.
Forța noastră constă în unitatea noastră, în hotărârea de a duce mai departe idealurile unei acțiuni umanitare neutre, imparțiale și independente. Ne menținem angajamentul de a implementa, acum și în viitor, proiecte umanitare relevante și oportune comunităților vulnerabile astfel încât să putem schimba vieți”, a declarat Ioan Silviu Lefter, director general al Crucii Roșii Române.
În ciuda provocărilor cu care se confruntă umanitatea – creșterea numărului de dezastre naturale și de urgențe sanitare, nerespectarea dreptului umanitar internațional și dificultățile întâmpinate de actorii umanitari pentru a ajunge la persoanele aflate în nevoie în anumite context – Mișcarea de Cruce Roșie și Semiluna Roșie rămâne dedicată ajutării celor mai vulnerabili.
https://www.youtube.com/watch?v=nFJvSnzjbHw&ab_channel=CruceaRosieRomana
Valori umanitare şi principii
Toate acțiunile Crucii Roșii și ale Semilunii Roșii sunt conduse de valori umanitare precum neutralitatea, protecția demnității umane și respectul pentru diversitate, care sunt încorporate în cele șapte principii fundamentale ale Mișcării de Cruce Roșie și Semilună Roșie.
În contextul unei lumi în schimbare rapidă, aceste principii fundamentale sunt mai relevante ca niciodată, ghidând acțiunile noastre pentru a răspunde nevoilor umane emergente.
Privind spre viitor, pe măsură ce nevoile umanitare evoluează, Mișcarea de Cruce Roșie și Semiluna Roșie își menține angajamentul față de umanitate și va căuta întotdeauna abordări inovatoare și cu impact în ajutorarea persoanelor vulnerabile.