Sari la conținut

Zi neagră pentru Biserica Ortodoxă. A murit cel mai iubit părinte

lumanare
sursa foto unsplash
Moarte

A murit Arhimandritul Nicolae Moldovan, Starețul Mănăstirii Nicula, în vârstă de 64 de ani. „Om răbdător” și „autodidact prin excelență”, după cum îl caracterizează Arhimandritul Dumitru Cobzaru în cartea sa, Părintele Moldovan a ascultat, a sfătuit, a iertat și a împărtășit tuturor credincioșilor o răbdare fără margini.

Starețul Mănăstirii Nicula, Arhimandritul Nicolae Moldovan, a încetat din viață

Părintele Stareț al Mănăstirii Nicula, Arhimandritul Nicolae Moldovan, a trecut în neființă la vârsta de 64 de ani, lăsând un mare gol în sufletele monahilor și credincioșilor care l-au cunoscut și prețuit.

Vestea nefericită a fost comunicată în această dimineață de părintele Calinic Stupinean, protosinghelul, și a fost primită cu tristețe de comunitatea religioasă și de întreaga lume ortodoxă.

Despre viața și contribuția părintelui la mănăstirea Nicula

Zi neagră pentru Biserica Ortodoxă. A murit cel mai iubit părinte. Născut în satul Agrișu de Sus, din județul Bistrița-Năsăud, Nicolae Moldovan și-a început activitatea la Mănăstirea Nicula în august 2012, acolo unde a fost stareț până în ultimele clipe ale vieții sale.

Mănăstirea Nicula, un însemnat centru de pelerinaj, a reușit să atragă în continuare mii de credincioși sub îndrumarea starețului, prețuit pentru răbdarea și devotamentul său atât față de credincioși, cât și față de călugări.

Exarhul mânăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, Arhimandritul Dumitru Cobzaru, îl descria pe părintele Nicolae Moldovan în cartea sa publicată în 2022 drept „un om răbdător” și un „autodidact prin excelență”.

Arhimandritul Cobzaru relata cum Părintele Nicolae asculta, povățuia și ierta fără odihnă, transmițând o răbdare nemărginită tuturor celor care îl căutau pentru binecuvântare sau sfat duhovnicesc, scrie Capital.

„Răbdarea Părintelui Nicolae te lăsa fără răbdare. Scaunul duhovnicului Nicolae de la Nicula nu se răcea, zi și noapte, ascultând, povățuind și iertând.

Un autodidact prin excelență, deși silitor la studiile pe care le-a făcut, el s-a identificat mai degrabă cu omul din fața lui, astfel încât s-a îmbogățit din experiențe trăite și împărtășite, devenind o adevărată enciclopedie.

Cinstea, onestitatea și încrederea pe care le inspira l-au determinat pe vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu să-l impună stareților Niculi ca egumen, adică un secund pe care să te poți bizui oricând. Dacă stareții s-au succedat în timp, el a rămas vecin cu eternitatea”, a relatat Arhimandritul Dumitru Cobzaru.

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel