Sari la conținut

Zi neagră în muzica românească! S-a stins din  viață o legendă a muzicii folk, la doar 65 de ani

doliu
sursa foto: retete si vedete
doliu in cinematografie

Zi neagră pentru muzica românească! Marius Baţu, o legendă a muzicii folk, s-a stins din viaţă, la doar 65 de ani. Din păcate, anunțul a venit în aceeași zi în care a încetat din viață și cântărețul Gabriel Cotabiță.

Marius Bațu, fost component al trupei Pasărea Colibri, urma să susțină un concert sâmbătă la Casa de Cultură ”Traian Grozăvescu” din Lugoj, la un eveniment intitulat ”Rădăcini în vers și cântec”, potrivit site-ului de știri Newsar.ro.

Marius Batu
Sua foto: Radio Impuls

Zi neagră! Legenda muzicii folk s-a stins din viață

Potrivit sursei, care scrie și că artistul s-a simțit rău pe tot parcursul zilei de vineri.

„Am fost cu el la Spitalul Județean, de unde l-au transferat azi-noapte la Pădurea Verde. Din păcate, doamna doctor de acolo m-a anunțat că s-a stins”, a declarat Vasile Gondoci, organizatorul concertului de la Lugoj.

Un mesaj în memoriam lui Marius Bațu a fost transmis, pe Facebook, și de Casa de Cultură “Traian Grozăvescu” Lugoj.

„Anunțăm cu profund regret că îndrăgitul și binecunoscutul interpret de muzică folk, Marius Bațu, s-a stins din viață. În semn de omagiu, colegii săi vor susține concertul din această seară, dedicându-l memoriei sale. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, a transmis sursa citată.

Mesaje de la colegi și porieteni

„Ne-a părăsit Marius Baţu. Devreme, mult prea devreme… Un artist deosebit, o voce minunată, un coleg cum rar am putut întâlni, un om deosebit de bun, un prieten! Inima lui a încetat să mai bată, iar «cântecul lui şoptit» s-a stins. Drum lin la stele Kir Marius, Dumnezeu să te odihnească!”, a scris sâmbătă, pe Facebook, cantautorul Nicu Alifantis.

„O veste foarte tristă în această dimineaţă… Marius Baţu ne-a părăsit. Foarte bun muzician, coleg de scenă şi bun prieten! Drum lin!”, a transmis Mircea Baniciu.

„Aveai tu, Marius, o melodie care se numea «Voi fi stea», iar de azi te vei urca pe o stea. Vestea asta m-a lăsat fără cuvinte, sunt consternată. Extrem de tristă este vestea asta. Dumnezeu să te aibă în pază!”, a scris şi Zoia Alecu pe pagina ei de socializare. Trupa Holograf a transmis, de asemenea, un mesaj pe pagina de socializare, în care îşi exprimă regretul pentru decesul muzicianului Marius Baţu. „«Cântecul şoptit» s-a stins! Prea devreme şi prea abrupt, Marius Baţu! Drum lin, prietene! Dumnezeu să-ţi lumineze calea!”, au transmis membrii formaţiei Holograf.

„Ce zi e asta în care Gabriel Emil Cotabiță și Marius Baţu au plecat… Unde vă repeziti așa, toți, că ne năuciti… Să vă fie lumină pe unde veti fi. Dumnezeu să vă țina aproape”, a scris și Anca Florea pe Facebook.

„Marius Bațu nu mai este printre noi. Șocul veștii este foarte mare, îmi sună obsesiv în minte versul „Să trăiești un timp printre muritori” și nu, nu pot crede încă, nu vreau să cred. Of, Marius. Muzica pierde una dintre cele mai calde și frumoase voci, pe unul dintre chitariștii ei rari, eu voi avea dorul de om cu care am râs și povestit și împărțit multe scene și întâmplări aparte. „Azi dimineață erai rouă”…de acum ești stea. Drum lin în nemurire!”, a fost mesajul artistei Alina Manole.

Cunoscuta cântăreață de folk și un mesaj în memoria artistului: „Aveai tu, Marius, o melodie care se numea „Voi fi stea”, iar de azi te vei urca pe-o stea. Vestea asta m-a lăsat fără cuvinte, sunt consternată. Extrem de tristă este vestea asta. Dumnezeu să te aibă în pază!”, a scris Zoia Alecu, fosta membra a celebrei trupe Sfinx Experience, pe Facebook.

„O veste tristă, incredibilă” aproape incredibil de procesat: de noaptea trecută inima lui Marius Bațu a încetat să mai bată. Un artist foarte valoros, indiferent de formula în care a cantat (singur, Poesis, Pasara Colibri, Ducu Bertzi & friends, Dan Bittman). Rămân cântecele. Dumnezeu să te ierte, Marius Bațu!”, este mesajul Mariei Gheorghiu.

„‘Cântecul şoptit’ s-a stins! Prea devreme şi prea abrupt, Marius Baţu! Drum lin, prietene! Dumnezeu să-ţi lumineze calea!”, au transmis membrii formaţiei Holograf.

Cine a fost Marius Bațu

Marius Baţu s-a născut pe 30 octombrie 1959, la Constanţa și a ajuns cunoscut la sfârșitul anilor ’70, după ce a înființat, alături de Eugen Baboi, grupul Poesis.

Ulterior, în perioada 1982-1985, activitatea sa a fost legată de „Cenaclul Flacăra”.

Marius Bațu a colaborat cu mai mulți artiști și formații de folk și rock din România, precum Holograf, Mircea Vintilă, Ovidiu Lipan Țăndărică, Dinu Olărașu, Ilie Stepan Project sau Compact.

Artistul  a cântat și alături de formația Pasărea Colibri, cu care a lansat albumul ”Încă 2000 de ani”.

***

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel