Zi de mare sărbătoare. Iată ce sfinți prăznuiește Biserica Ortodoxă astăzi, 19 octombrie

Zi de mare sărbătoare. Iată ce sfinți prăznuiește Biserica Ortodoxă astăzi, 19 octombrie. Este și zi de post în calendarul ortodox.

Este zi de sărbătoare pentru creștinii ortodocși, astăzi, 19 octombrie, când Biserica Ortodoxă prăznuiește sfinți importanți pentru religia creștină.

Totodată, este și zi de post fiind miercuri. Iată ce sfinți pomenim astăzi.

„Dragostea lui Dumnezeu”

Sfântul Proroc Ioil  a trăit cu 800 de ani înainte de nașterea lui Iisus Hristos. Despre Ioil se știe că a profețit în regatul Iuda pe la anul 850 î.Hr. Numele său, Ioil, înseamnă ”dragostea lui Dumnezeu”.

Mai mult, în cartea scrisă de el, formată din trei capitole și cuprinsă în Sfânta Scriptură a Vechiului Testament, vestește o secetă cumplită și patru invazii de lăcuste care aveau să pustiască țara, notează Basilica.

Ioil a prorocit despre timpurile mesianice, când Duhul lui Dumnezeu se va oferi tuturor (Ioil II, 28-29).

În ziua Pogorârii Duhului Sfânt, Apostolul Petru a amintit această profeție a lui Ioil, spunând mulțimii că Apostolii nu erau beți când vorbeau tuturor în limba lor, ci ‘Duhul Sfânt grăia prin glasul lor’ (Faptele Ap. II, 17-18).

Sfântul Ioan de la Rila

S-a născut în anul 876 în satul Skrino din apropierea Sofiei (Bulgaria), fiind crescut în dreapta credinţă şi în învăţătura cărţilor bisericeşti.

După ce şi-a pierdut părinţii la o vârstă tânără, şi-a împărţit puţinele bunuri la săraci, iar el, devenind el însuși sărac, s-a făcut păstor de vite, pentru a se ţine departe de lume.

Odată, stăpânul l-a bătut pentru că îi pierduse un viţel. Băiatul a plâns îndelung şi s-a rugat ca Dumnezeu să-l ajute. Când a găsit viţelul, îi era greu să treacă râul Struma, care se umflase de puhoaie.

Atunci, punându-şi nădejdea în Dumnezeu, s-a rugat, şi-a pus cămaşa lui zdrenţuită pe apă, făcu deasupra ei semnul crucii, luă viţelul în braţe şi merse cu el, precum ar fi mers pe uscat, până pe celălalt mal al râului.

Stăpânul, ascuns în pădure, se înspăimântă când văzu această minune, îl răsplăti din belşug şi nu-l mai primi să-i slujească.

Atunci fericitul, în vârstă de 25 de ani, a mers şi s-a călugărit în Mănăstirea Sfântul Dimitrie de la Muntele Ruen (Bulgaria), apoi, după o vreme, s-a retras în pustnicie.

La început s-a nevoit pe un deal înalt şi sterp, mâncând doar verdeţuri sălbatice, dar tâlharii au venit peste el noaptea, l-au bătut şi l-au alungat de acolo. Şi-a găsit apoi o peşteră unde a locuit.

Peste puţin timp, nepotul său, Luca, a venit să se nevoiască şi el acolo. Însă fratele Sfântului l-a găsit şi a luat înapoi pe fiul său cu sila. În drum spre casă, tânărul a murit din pricina unei muşcături de şarpe. Fratele s-a căit şi a cerut iertare.

Sfântul Ioan a vieţuit 12 ani în peştera pustie, apoi s-a dus în munţii Rilei, unde şi-a găsit sălaş în scorbura unui copac. Postea şi se ruga mult, plângând neîncetat.

Dumnezeu l-a făcut cunoscut mai întâi ciobanilor, printr-o turmă de oi, care a alergat de-a lungul potecilor prăpăstioase şi nu s-a oprit până la locul în care vieţuia călugărul.

De-atunci ei au început să aducă la Cuviosul pe bolnavi şi pe cei tulburaţi de duhuri necurate, pe care el îi vindeca prin rugăciune. Ca să nu cadă pradă slavei deşarte, pustnicul Ioan şi-a părăsit scorbura şi a mers pe un pisc înalt şi stâncos, unde a locuit timp de şapte ani sub cerul liber, asemenea Sfinților stâlpnici.

Vestea despre marele sihastru a ajuns până la Binecredinciosul ţar bulgar Petru I (927-969), care a călătorit până în Munţii Rilei, vrând să-l întâlnească pe Sfânt. Acesta i-a scris o scurtă epistolă, refuzând o astfel de întâlnire, din smerenie.

Cei doi s-au văzut de la distanţă, plecându-se unul altuia, iar ţarul bulgar i-a trimis daruri, din care Sfântul a păstrat puţin, trimiţând restul înapoi, pentru că se ferea de ispita iubirii de argint.

Mai târziu, Cuviosul Ioan a primit sub călăuzirea lui călugări, care au construit o mănăstire cu o biserică lângă peştera Sfântului.

Cu cinci ani înainte de a-şi da sfârşitul, a scris cu mâna sa: Testamentul către ucenici, în care marele pustnic de la Rila se dovedeşte un bun scriitor, un mare cunoscător al Sfintei Scripturi şi al învăţăturii Sfinţilor Părinţi, precum şi un ales povăţuitor duhovnicesc al monahilor. El a trecut la Domnul în ziua de 18 august, anul 946, la vârsta de 70 de ani.

Viaţa lui sfântă şi minunile săvârşite de Dumnezeu prin rugăciunile sale au fost o frumoasă predică a credinţei creştine pe pământul nou creştinat al Bulgariei.

Moaştele sale au fost mutate, la scurt timp după adormire, la Sofia, din porunca Binecredinciosului ţar Petru I al Bulgariei (927-969). Această mutare a avut loc pe data de 19 octombrie, care a rămas ca zi principală a pomenirii Cuviosului.

În anul 1183, regele maghiar Bela al III-lea (1172-1196), în timpul unei campanii militare, a pus stăpânire pe racla cu moaştele Sfântului Ioan, împreună cu alte lucruri de pradă, şi le-a dus în oraşul Strigonium (Esztergom, în Ungaria), dar după 4 ani, împodobind racla, a trimis-o înapoi cu cinstire.