Categories: Ştiri sănătate

Zi de doliu național. Octavian Jurma: „… o zi de doliu care marchează trecerea de la o criză sanitară la o criză umanitară”

Medicul Octavian Jurma consideră că în România criza sanitară a devenit o criză umanitară. Marți, a murit un român la fiecare patru minute, iar politicienii din toate partidele au decis că viața oamenilor este cea mai ieftină resursă, susține specialistul.

Octavian Jurma consideră că România a intrat într-o criză umanitară.

„40,000 – 400 – 4 este ecuatia pandemiei in acest moment.
Ieri (marți – nr.) a fost o zi de doliu care marcheaza trecere la criza sanitara la criza umanitara in Romania.
Ieri am depasit pragul de 40,000 de romani ucisi [oficial] de COVID-19 in Romania de la inceputul pandemiei
Ieri am depasit pragul de 400 de romani ucisi [oficial] de COVID-19 pe zi in Romania
Ieri am depasit pragul de 1 roman ucis de COVID-19 la fiecare 4 minute in Romania
Un roman ucis la fiecare 4 minute…
Acesti oameni nu mor pentru ca se impiedica pe strada, mor din cauza unei boli cumplite care poate fi prevenita dar pe care toti politicienii in frunte cu Presedintele si Premierul ne asigura ca nu ne permitem sa o prevenim.
Prin urmare in Romania politicienii din toate partidele au decis ca viata oamenilor este cea mai ieftina resursa pe care ne permitem sa o sacrificam pentru a ne relaxa in continuare.”

Medicul a calculat că de acum până la finalul lunii noiembrie, cel puţin 10.000 de familii din România vor trece prin tragedii provocate de COVID.

„Prin urmare saptamana viitoare un roman va fi ucis la fiecare 3 minute de o bola pe care o putem preveni dar pe care refuzam sa o prevenim.
Refuzul de a preveni moartea unui roman la fiecare 4 minute este e o decizie deliberata si asumata politic de cei care ne conduc.
Pentru ca un roman sa poata muri la fiecare 4 minute multi politicieni de frunte au facut (si inca fac) numeroase declaratii impotriva masurile de preventie si niste oameni au semnat niste documente prin care si-au asumat raspunderea legala si politica pentru eliminarea masurilor de preventie recomandate sau chiar adoptate de medici in valurile precedente.
Faptul ca au impins poporul in ghearele pandemiei este motivul pentru care nici un partid, nici un politician central sau local nu si-au exprimat ieri sau azi public regretul pentru tragedia prin care au trecut 40,000 de familii pana acum, pentru tragedia prin care trec 400 de familii in fiecare zi si pentru tragedia prin care vor mai trece cel putin 10,000 de familii inainte de finalul lunii noiembrie.”

Epidemiologul Jurma îl critică şi pe preşedintele Klaus Iohannis.

„Aceasta declaratie de empatie si solidaritate putea fi facuta de orice parlamentar de la tribuna Parlamentului in calitatea sa de reprezentant al poporului in suferinta. In schimb tribuna poporului este folosita pentru acuze la fel de serioase ca cele din curtea unei gradinite.

Insa cel mai potrivit om sa aline poporul in aceste momente cumplite este chiar Presedintele Romaniei. Klauss Iohannis este omul ales direct de popor si insarcinat de popor in mod nemijlocit cu cea mai importanta sarcina a Statului:

Siguranta lor si a familiei lor.

Dar presedintele nu este prezent in tara. Criza nu este o urgenta care sa ameninte siguranta nationala.

Presedintele Romaniei este astazi plecat in Suedia pentru a participa la o intalnire dedicata comemorarii Holocaustului si combaterii antisemitismului. Acolo Presedintele Romaniei va deplange, pe buna dreptate, mortii poporului evreu ucisi de epidemia de antisemitism. Acolo Presedintele Romaniei va semna un acord prin care Romania se angajeaza sa combata antisemitismul pentru a preveni un alt genocid in viitor.

Eu ma uit cu speranta la acest gest de empatie cu suferinta istorica a poporului evreu si sper ca, atunci cand se va intoarce acasa, Presedintele Romaniei va deplange si miile de romani care mor acum ucisi de epidemia de COVID-19. Mai sper ca apoi va chema partidele la masa negocierilor si semna si in Romania un acord de combatere a masacrului produs de epidemia de COVID-19 in randul poporului roman.”

Specialistul mai crede că „politicienii români sunt mult mai impresionaţi de banii şi voturile pe care ar putea să le piardă dacă ar cere măsurile nepopulare necesare pentru a opri această avalanşă de decese”. Toate acestea vor produce efecte asupra a mii de familii din România, spune Jurma.

„Masacrarea poporului roman mai impresioneaza prea putini politicieni in Romania iar vocea lor e ignorata in partide. Politicienii romani sunt mult mai impresionatii de banii si voturile pe care ar putea sa le piarda daca ar cere masurile nepopulare necesare pentru a opri aceasta avalansa de decese.

Iti plange sufletul cand te uiti dincolo de cifre si intelegi ca in fiecare saptamana cateva zeci de copii raman orfani pentru ca adultii care conduc tara asta sunt iresponsabili sau incompetenti. E un exercitiu dureros sa iti imaginezi tragedia din cele peste 4,000 de familii care vor afla in urmatoarele 14 zile ca cineva drag ca lumina ochilor a murit desi azi se plange de „o mica raceala”.

Vad insa tot mai multi romani pe care suferinta si moartea din jurul lor ii raneste pana la lacrimi. O vad in randul oamenilor cu care stau de vorba, o vad in randul jurnalistilor si a realizatorilor de televiziune. Este inca o adiere dar va deveni in curand un curent care va cere socotela celor vinovati.

Dupa revolutie, in studentie, am citit o inscriptie lasata pe zidul unei temnite comuniste, pe care mi-am lipit-o pe perete ca sa nu o uit niciodata:

„Daca suferinta nu te-a facut mai bun, sufletul tau nu are nimic bun”.

In aceste momente, sub presiunea suferintei si a revoltei, multi romani vor fi nevoiti sa faca alegerea dintre a fi om sau neom.

Am mai vazut aceasta transformare si la revolutia din 1989. Am mare incredere ca fibra crestina a acestui popor va iesi la iveala daca suferinta va sapa suficient de adanc in sufletul nostru national. Am mare incredere ca mortii pandemiei, la fel ca mortii revolutiei nu vor fi in zadar si ne vor indrepta catre o societate mai buna si mai dreapta decat cea de acum, care i-a lasat sa se prapadeasca fara o umbra de regret.

Acesta este si umilul meu mesajul de speranta pe care il pot da familiilor indurerate ca vorbitor in numele mortilor, cum am ajuns sa fiu in timpul pandemiei”,  a declarat Octavian Jurma.

Recent Posts

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

7 minute ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

10 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

10 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

11 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

11 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

11 ore ago

Citeste si: