Sari la conținut

Peste 16.000 de decese sunt cauzate de acest tip de zgomot!

Zgomote puternice
zgomot

Zgomote care pot ucide. Provoacă peste 16.000 de decese. Știați că zgomotele puternice sunt extrem de nocive pentru sănătate? Zilnic, suntem supuși unor zgomote foarte puternice, pe care nu le putem evita.

De mai bine de jumătate de secol, specialiștii atrag atenția asupra zgomotelor puternice, indicându-le ca pericole tot mai mari pentru sănătatea și bunăstarea populației. Cu toate că efectele sunt foarte grave, peste 16.000 de decese sunt cauzate de zgomote, problema este subestimată la nivelul guvernelor și politicilor de sănătate.

Vestea proastă este că aceste zgomote ne pot afecta sănătatea și pot cauza chiar moartea prematură. De altfel, potrivit European Environment Agency (EEA), zgomotele cauzează, anual, doar în Europa, un număr îngrijorător de decese premature – 16.600 – și la 72.000 de spitalizări. De asemenea, peste 48.000 de noi cazuri de boli de inimă sunt cauzate, anual, de zgomote puternice, potrivit Harvard Medical School. 

Peste câți decibeli vorbim de poluare fonică

Chiar dacă se trag semnale de alarmă, efectele negative ale zgomotelor puternice sunt lăsate în coada listei, arată International Commission on Biological Effects of Noise. 

Studiile arată că zgomotele peste 65 de decibeli reprezintă poluare fonică și pot avea negative de la 75 de decibeli. De la 120 de decibeli în sus vorbim deja de durere. Specialiștii ne recomandă să păstrăm nivelul zgomotelor sub 65 de decibeli pe timpul zilei iar atunci când dormim, nivelul de zgomot să fie redus sub 30 de decibeli. Dar cât de ușor este de atins un astfel de obiectiv având în vedere că trăim într-o lume în care nivelul zgomotelor este tot mai mare, indiferent de oră?

Zgomotele puternice ne pot afecta și la nivel psihic

Zgomotele ne pot afecta auzul, putem chiar surzi dacă suntem supuși unor zgomote puternice pe termen lung, dar lista efectelor negative este mult mai mare: hipertensiune, puls crescut, dureri de cap, probleme la nivel respirator și chiar infarcturi sunt câteva exemple.

De asemenea, zgomotul puternic poate duce la stres puternic, oboseală, insomnie, anxietate, depresie. De pildă, peste 45 de decibeli nu putem vorbi de somn, iar lipsa de somn poate provoca diferite afecțiuni. Oamenii privați de somn pot deveni chiar agresivi, iritați și anxioși. Mai mult, lipsa de somn poate duce la o lipsă de concentrare și o memorie tot mai slabă.

Zgomotele puternice pot duce și la o eficiență mai scăzută, din cauza somnului de proastă calitate. Interesant este că urechile au nevoie de 16 ore de odihnă după două ore de expunere de zgomote mai puternice de 100 de decibeli.

Zgomote care pot ucide: ce soluții sunt

Poluarea fonică a devenit deja un inamic nevăzut, chiar dacă este prea puțin luat în calcul. Astfel, singura soluție pe care o avem la îndemână este evitarea activităților cu zgomote puternice, izolare fonică a locuințelor, educarea tinerilor pentru a respecta nivelul de zgomot etc.

Totodată, guvernele pot lua măsuri pentru a asigura un management corect al zgomotelor și pentru a reduce poluarea fonică. Dar până atunci, nu ne rămâne decât să ținem cont de riscurile la care ne supunem și să ne ferim singuri.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel