Categories: Ştiri sănătate

Zeci de civili ucraineni au fost găsiți într-o nouă groapă comună, în apropiere de Kiev

Conflictul ruso-ucrainean afectează din ce în ce mai mulți civili ucraineni, deși președintele Rusiei, Vladimir Putin, susținea că ei nu vor fi implicați în război. Recent, o nouă groapă comună a fost descoperită în apropiere de Kiev.

Trupele soldaților ruși au fost nevoite să se retragă din anumite zone, după ce nu au reușit să cucerească orașele. În această încercare, rușii au comis crime grave de război, au ucis civili și au distrus diverse locuri publice.

O nouă groapă comună a fost descoperită în Ucraina

Zeci de civili ucraineni au fost găsiți într-o groapă comună în apropiere de Kiev, într-o localitate ocupată anterior de armata rusă. Aceasta continuă pregătirile pentru a lansa un atac în estul Ucrainei și încearcă să mobilizeze foști militari, dar și locuitori ai Transnistriei, comunică RRA.

Kievul se pregătește pentru bătălia care urmează, iar din Occident i s-au promis noi livrări de armament.

O nouă groapă comună cu trupurile a zeci de civili ucraineni a fost găsită în apropiere de Kiev, de data aceasta în satul Buzova, transmite Reuters. După ce armata rusă a fost forțată să se retragă din zona Kievului, forțele ucrainene au descoperit în localitățile eliberate sute de morți, inclusiv numeroși civili care prezentau urme de execuții sumare și de tortură.

Pe de altă parte, Rusia a bombardat numeroase obioective civile, iar în urmă cu două zile rachetele sale au lovit o gară cu refugiați, ucigând 52 de persoane.

Kievul, o serie de state occidentale, dar și organizații pentru drepturile omului și presa internațională au vorbit despre crime de război comise de ruși, iar ministrul ucrainean de interne a declarat că, până acum, au fost deschise 4.200 de dosare penale pentru încălcarea legislației internaționale cu privire la război.

Rusia se pregătește de atac în Estul Ucrainei

Rusia se pregătește acum pentru un asalt masiv în estul Ucrainei, după ce și-a retras forțele din nord și nu a reușit să captureze niciun oraș important.

Moscova încearcă să își completeze efectivele, după pierderile mari suferite până acum, și vrea să aducă înapoi militari care au părăsit armata în ultimii 10 ani, dar și să mobilizeze oameni din regiunea transnistreană, afirmă Serviciul Britanic de Informații Militare.

Ucraina, care a primit până acum arme defensive și muniții de la 30 de țări, continuă să solicite, pentru a putea să reziste, armament greu. Un producător german a oferit 100 de obuziere autopropulsate, iar premierul britanic, Boris Johnson, a promis ieri, la Kiev, că va trimite vehicule blindate și rachete antinavă.

Recent Posts

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

10 minute ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

40 de minute ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

o oră ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

2 ore ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

11 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

12 ore ago

Citeste si: