Sari la conținut

Vremea se schimbă radical! Prognoza ANM a fost modificată

vremea din România
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Prognoza meteo

Meteorologii ANM anunță astăzi, în sfârșit, după o perioadă lungă de caniculă, cod roșu și secetă, o răcire a vremii. Cu toate că inițial se prognoza că vor reveni imediat temperaturile extreme, se pare că de miercuri, 24 iulie, mercurul termometrelor nu va mai depăși 30 de grade Celsius. Deci se va putea respira în următoarele zile, însă temperaturile vor reveni în creștere din august.

Meteorologii ANM anunță instabilitate termică puternică în toată țara. Vor exista zone cu furtuni și averse, iar temperaturile maxime nu vor trece de 30 de grade Celsius, normal pentru acest sezon.

„Gradul de instabilitate se va accentua treptat în vestul, centrul şi nordul ţării, iar de miercuri şi în celelalte zone. Vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse, local torenţiale, intensificãri ale vântului, vijelii şi descãrcãri electrice. Vor fi posibile şi căderi de grindină, iar cantitățile de precipitații vor fi mai însemnate.

De joi vom resimți și o răcorire, astfel temperaturile maxime se vor încadra între 20 şi 30 de grade. Valorile termice vor reveni la normalul perioadei de la finalul lunii iulie și vor fi în creștere treptată la începutul lunii august”, au transmis specialiștii de la ANM.

Prognoza ANM în perioada 23 – 29 iulie 2024

În această săptămână, temperaturile înregistrate se vor încadra în valorile obișnuite pe întreg teritoriul României. Exceptând regiunile vestice și sud-vestice, în cazul cărora regimul precipitațiilor se va apropia în general de normal, cantitățile de precipitații vor fi excesive, în special în Carpații Orientali și în regiunile sudice.

Prognoza ANM în perioada 29 iulie – 5 august 2024

În această perioadă, temperaturile medii vor fi în general în jurul celor normale, eventual ceva mai ridicate în sud-vest, însă ușor mai reduse în nord-est.

Cantitățile de precipitații vor fi slabe în regiunile vestice, nordice și centrale, dar mai ales în Carpații Occidentali și nordul Carpaților Orientali, iar în restul regiunii se vor situa în general în limite apropiate de cele normale pentru această perioadă, potrivit News18.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel