Din cuprinsul articolului
Vremea își face de cap în toată țara de vineri 30 august. Previziunile ANM au fost modificate cu puțin timp înainte de sfârșitul de săptămână – ce urmează după averse?
ANM a reactualizat prognoza meteo pentru vineri, 30 august. În toată țara temperaturile sunt în continuă scădere și se situează în jurul valorilor obișnuite pentru acest sezon, potrivit News18.
Însă vestea proastă este că vor continua aversele și vremea extremă. Ploi, furtuni și vreme instabilă sunt preconizate pe tot parcursul zilei în sudul, sud-estul și centrul țării. Aici, de altfel, vântul va sufla destul de puternic.
În celelalte regiuni, vremea va rămâne schimbătoare, însă aversele nu vor fi atât de abundente. Valorile termice se vor încadra, în medie, între 25 și 32 de grade Celsius.
Cele mai mari temperaturi vor fi înregistrate în Banat, potrivit meteorologilor ANM. De partea cealaltă, minimele nocturne vor scădea între 13 și 23 de grade, iar cele mai mici temperaturi se vor consemna în depresiunile Carpaților Orientali.
„În sudul, sud-estul şi centrul ţãrii, vremea va fi în general instabilã, iar valorile termice apropiate de normele climatologice, în marea lor majoritate; vor fi înnorãri temporar accentuate, averse şi pe alocuri descãrcãri electrice; pe arii restrânse cantitãţile de apã vor fi mai însemnate.
În celelalte regiuni, vremea va fi cãlduroasã, cerul va fi variabil, iar fenomene de instabilitate atmosfericã vor fi pe spaţii mici. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri locale în zona montanã şi izolat în sud şi sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 32 de grade, mai ridicate în Banat, Crişana şi nord-estul Moldovei; minimele termice vor fi cuprinse între 13 şi 23 de grade, cu valori mai mici în depresiunile Carpaţilor Orientali”, arată prognoza meteo ANM modificată.
În București, vineri, 30 august, se anunță vreme instabilă. Meteorologii ANM estimează ploi în Capitală pe parcursul întregii zile, dar și descărcări electrice și un vânt cu intensificări moderate.
Temperaturile maxime nu vor depăși 30 de grade. Pe timpul nopții, în schimb, temperaturile minime se vor situa între 18-19 grade.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…