Cum a fost CONVINS acest om că greșește. Ce lecție a primit!

Cum a fost convins acest om că greșește. Indiferent cum este spusă  povestea, cert este că  omul s-a vindecat de necredința sa prin nepoată. Deși  murise  foarte de tănără.

Un preot evlavios îşi pierde fiica, grea încercare pentru un părinte, greu obstacol pentru un preot… Îşi pierde el şi  credinţa, încrederea în Dumnezeu?

Moartea fetei a lăsat multă durere, e adevărat, dar şi speranţă… A plecat la cer Muceniţă unde şi-a întânit Creatorul.  Iar preotul a continuat să se roage cu dragoste pentru sufletul fiicei sale şi a fost mereu, în ascuns, milostiv.

Fratele preotului, fost căpitan de vas, cam necredincios, dar cu inimă bună, îi reproşa  fratelui stăruinţa acestuia în credinţă şi nu înţelegea cum de poate de vreme ce fiica sa nu mai e. Aşa de tănără…

Nu există altă viaţă, iar fiica ta nici nu vede, nici nu aude ce facem, spunea el.

Imposibil de convins, fostul căpitan, căci fusese marinar înainte să decidă să se retragă pe uscat, avea de toate, numic nu-i lipsea, mai puţin credinţa. Măcar că fratele, preot, se străduia cu blândeţe să-l aducă pe drum.

Într-o noapte însă, preotul îşi vede fiica în vis.

Plină de lumină, îmbrăcată în alb, fericită. Care i-a spus aşa:

„Tată, îi spuse ea, îți mulțumesc pentru toate. Pentru dragostea ta, pentru rugăciunile tale, pentru milosteniile cele faci pentru sufletul meu. Spune-i, te rog, și unchiului meu că-i mulțumesc pentru peștele ce mi l-a trimis”.

Preotul s-a bucurat că şi-a văzut fiica şi încă atât de bucuroasă, dar nu înţelesese mesajul. Care peşte? Ce peşte…

Şi i-a transmis mesajul fratelui, căpitalul,  şi l-a întrebat… Dar acesta a început să plângă şi să tremure. Târziu a rostit fără să îşi dea seama: Dumnezeul meu…! Nu mai eu ştiam asta, numai eu şi era tulburat… Cum e posibil…?

Iar cei de faţă îl întrebau curioşi ce s-a întîmplat. Şi fratele, preotul care nici el nu înţelegea ce reprezintă mesajul acela. El era doar bucuros că şi-a văzut fiica.

Da, este adevărat, sufletele trăiesc și ne văd, a mai spus căpitanul, care a început să povestească printre lacrimi.

În ziua înmormântării ei mă pregăteam să cobor la biserică, unde avea să se săvârșească slujba. Aveam multă durere în suflet. Știi, părinte, cât de mult o iubeam pe fiica ta. Era ca un înger.

Atunci a venit un prieten de-al meu, care este pescar.

 Îi spusesem ca atunci când va prinde un pește bun, iar eu îl plăti. Însă în acea clipă m-a enervat prezența lui, așa cum stătea cu peștele lângă el. De aceea i-am spus răstit:

 – Nu vreau pești astăzi! Nu vreau nimic. Astăzi o îngrop pe nepoata mea!.

L-am mâhnit, de aceea i-am spus: 

– Dar ți-l voi plăti, iar tu dă-l la un sărac pentru sufletul ei!.

Acela a luat banii, mi-a transmis condoleanțe și a plecat.

Aceasta nu am spus-o nimănui, chiar am uitat. Dar sufletul ei nu a uitat și mi-a trimis mulțumirile ei.