Sari la conținut

Vrei să slăbești, însă nu știi de unde poți începe? Iată care sunt sfaturile unui expert în fitness

Alimentația în exces poate duce la inflamații cronice
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Adoptarea unor alegeri alimentare echilibrate și promovarea activității fizice regulate pot juca un rol crucial

Procesul de slăbire poate fi dificil. Acest lucru este cauzat mai ales de faptul că nu toate persoanele știu care sunt primii pași. A slăbi înseamnă, până la urmă, să îți cunoști foarte bine organismul și limitele.

Eliminarea kilogramelor excesive nu este ușoară. Disciplina și voința sunt două elemente principale, alături de alimentație, odihnă și exerciții fizice.

Iată de unde poți începe pentru a pierde cât mai sănătos și echilibrat greutatea excesivă!

Cum începi să slăbești?

Cori Grămescu, expert în nutriție și fitness, dezvăluie câteva sfaturi care te vor ajuta să începi procesul de slăbire.

„A renunța la junk food și a face sport este un început pentru un plan de slăbire dar trebuie să faci un echilibru între activitate și dietă pe care să îl menții. E important să ne gândim bine când ne alegem aspectele de care ne preocupăm, pentru că nu de puţine ori am văzut persoane care abia renunţau de câteva zile la junk food că îşi făceau probleme despre alimentele bio pe care le găseau sau nu, ori indivizi care nu mai făcuseră vreodată sport că îşi și propuneau să meargă zilnic la sală.

Acest entuziasm de început este benefic doar în teorie, căci, în realitate, în faţa propriei rezistențe la schimbare şi a lipsei de constanţă, riscăm să ne demotivăm şi să ne întărim sentimentele negative pe care le avem vis-a-vis de propria persoană.

Motivația, echilibrul procesului de slăbire

Pentru că foarte mult din „nu-mi găsesc motivaţia să slăbesc” sau „mi-e greu să merg la sală” vine din neadaptarea propriilor aşteptări la posibilităţile noastre individuale şi, deşi în zona de fitness s-a promovat foarte tare ideea depăşirii limitelor pentru atingerea obiectivelor asumate, adevărul e că cei mai mulţi dintre noi nu pot trăi permanent cu mult în afara zonei de confort. Adesea, soluţia o reprezintă jonglarea inteligentă de la marginea zonei de confort şi crearea de spaţiu de adaptare, pentru a putea dezvolta acele abilităţi care ne ajută să avem o rezistenţă mai bună la antrenament şi o mai bună organizare în alimentaţie.

Adevărul e că noi, ca adulţi, avem nevoie de timp să învăţăm să facem mişcare, să învăţăm să gătim şi să găsim şi resurse alternative pe care le putem activa în aşa fel încât să ne apropiem constat şi relativ confortabil de obiectivul nostru, altminteri riscăm să renunţăm după câteva zile sau 2-3 săptămâni şi să rămânem în acelaşi cerc bine cunoscut al înfometării urmat de supraalimentare şi abonamente achitate la săli la care mergem rar sau deloc”, scrie Cori Grămescu.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel