Sari la conținut

Vrei să îți vindeci o boală gravă? Împacă-te cu toți cei care te urăsc! Prof. Dulcan: „Iisus este cel mai mare învățător al tuturor timpurilor. Are cea mai perfectă acoperire științifică”

Vrei să îți vindeci o boală gravă? Împacă-te cu toți cei care te urăsc! Prof. Dulcan: „Iisus este cel mai mare învățător al tuturor timpurilor. Are cea mai perfectă acoperire științifică”.

Notorietatea profesorului Dumitru Constantin Dulcan este de necontestat. Reputatul medic neurolog şi psihiatru şi-a legat numele de Spitalul Militar Central din Bucureşti, unde a condus secţia de neuropsihiatrie, apoi clinica de neurologie

A devenit cunoscut publicului larg odată cu publicarea volumului „Inteligenţa materiei“, în anii `80. Cartea a fost una revoluţionară pentru mentalitatea acelor vremuri. Profesorul Dulcan îndrăznea să vorbească atunci despre entitatea care, mai presus de tot, pune în lucruri o ordine firească, dar încă neînţeleasă de noi.

Prof. Dulcan: „Iisus este cel mai mare învățător al tuturor timpurilor. Are cea mai perfectă acoperire științifică”

Prin studiu şi în urma experinețelor experienţele proprii, Dumitru Constantin Dulcan a căutat răspunsuri despre om şi Univers în teritorii ale cunoaşterii încă neexplorate. Profesorul Dulcan susține că are mii de dovezi că Dumnezeu există și că nu e bine să ducem numele Domnului în deșert pentru că nu ne va fi cu siguranță bine în viață.

„Pentru mine, Iisus este cel mai mare învățător al tuturor timpurilor. Eu nu cred în Iisus doar pentru că aşa am fost educat de părinţi. Sunt un intelectual trecut prin şcoli, care a căutat să-şi explice lumea.

Dar dintre toate marile spirite care au trăit pe Terra (Buda, Confucius, Pitagora etc.), Iisus are cea mai perfectă acoperire ştiinţifică.

Pentru că absolut toate cuvintele Lui sunt perfect superpozabile pe științele actuale. Știți ce aduce Iisus în plus față de Buddha? Nu numai Iubirea, ci și Iertarea. Este extraordinar!”, este de părere

„Iertarea produce modificări la nivel de ADN”

Iertarea are efecte benefice asupra stării noastre de sănătate. Într-uhn limbaj științific, iertarea ar putea fi explicată prin faptul că, pur și simplu, „șterge programul patologic”, susține reputatul neurolog.

„Ce înseamnă Iertarea? Din punct de vedere spiritual, înseamnă pace şi armonie. Din punct de vedere științific, știți ce înseamnă Iertare? Înseamnă pur și simplu modificări la nivelul ADN-ului, adică al fundamentului nostru genetic. Înseamnă ștergerea programului patologic (modelul patologic de boală).

Prin Iertare, la nivelul ADN-ului, modelul negativ este pur și simplu șters și se instalează în corp o bună chimie și un echilibru energetic. E fantastic, e pur și simplu ca resetarea unui computer. Asta nu se poate șterge decât prin Iertare”, a subliniat prof.dr. Dumitru Constantin Dulcan.

sănătatea emoțională

Vrei să îți vindeci o boală gravă? Împacă-te cu toți cei care te urăsc

Invidia, răutatea, egoismul, orgoliul și dorința de răzbunare, dimpreună cu stresul generat de o societate ultratehnologizată, favorizează tot soiul de boli cronice și ne scurtează viața. Profesorul Dumitru Constantin Dulcan explică ce putem face pentru noi înșine, în cazul în care suntem bolnavi și vrem să ne vindecăm.

„Mai simplu spus: vrei să îți vindeci o boală gravă? Împacă-te cu toți cei care te urăsc! Este exact mesajul Mântuitorului dat celor care veneau și cereau vindecare. Iisus ar fi putut zice „eu te-am vindecat”, dar a ales să spună „credinţa ta te-a vindecat”.

Când crezi, îţi mobilizezi toate mecanismele de vindecare. Dar a şti că Dumnezeu există nu e totul. Doar religia îţi dă trăirea emoţiei transformatoare, acea deschidere a sufletului prin care trăieşti cu adevărat relaţia cu Dumnezeu. Nu doar mersul la biserică e important, ci şi puterea rugăciunii pe care o poţi face oriunde.

Iată, dupa 2000 de ani, explicat acest fantastic îndemn al lui Iisus, Iertarea prin genetică. Realizați că ceea ce spun eu este un adevăr, că Iisus este cel mai mare Învățător al tuturor timpurilor? Eu discut despre Iisus nu din punct de vedere teologic, pentru că nu este nici competența și nici datoria mea.

Eu discut despre Iisus din punct de vedere al omului de știință, de cunoaștere ștințifică. Faptul că astăzi putem explica toate cuvintele lui Iisus prin termenii științelor moderne, mie mi se pare extraordinar de important. Dupa 400 de ani de dispute între știință și religie, noua știință vine să confirme religia, existența Divinității…”, este mesajul optimist al profesorului Dulcan.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel