Din cuprinsul articolului
Tinerețea fără bătrânețe este un vis la care putem numai contempla, ca oameni. Cu toate acestea, se pare că Jeff Bezos, patronul Amazon, vrea să sfideze regulile naturii.
Îmbătrânirea este un proces natural, care nu poate fi evitat. Cel puțin, nu până acum. Jeff Bezos are planuri mari pentru viitor și își dorește să cucerească viața, la propriu!
Primul pas către tinerețea fără bătrânețe
Jeff Bezos își dorește cu tot dinadinsul să sfideze moartea și să găsească un remediu minune pentru a prelungi viața cu cel puțin 50 de ani. Acesta l-a recrutat recent pe Hal Barron de la GlaxoSmithKline pentru a ajuta la conducerea Altos Labs. Adică o nouă companie anti-îmbătrânire, în care a investit deja nu mai puțin de 3 miliare de dolari, notează retetesivedete.ro.
De ce îmbătrânirea este greu de evitat?
Specialiștii susțin că îmbătrânirea este un proces care se produce la nivel celular. Studiile au arătat că înainte de a se opri, celulele pielii se divid de 50 de ori, iar cele ale unui nou născut de 80 sau 90 de ori.
La polul opus sunt celulele unei persoane în vârstă, care se împart doar de aproximativ douăzeci de ori.
De ce îmbătrânește omul? Potrivit theconversation.com, unii cercetători susțin că acest lucru se întâmplă pentru ca speciile să evolueze continuu.
O altă teorie vorbește de faptul că îmbătrânirea este un efect secundar al daunelor care se acumulează în timp cauzate de metabolism. Sau de expunerea la lumina ultravioletă de la Soare.
Se cunoaște faptul că genele se deteriorează pe măsură ce trece timpul, dar nimeni nu a dovedit până acum că acest lucru conduce în mod direct la îmbătrânire.
Îmbătrânirea, un mecanism anti-cancer
De asemenea, cercetătotii consideră că oamenii îmbătrânesc pentru a se apăra de cancer. Odată cu înaintarea în vârstă, ne confruntăm cu senescența. Aceasta este o stare a celulelor care, deși rămân în viață, încetează procesul de diviziune.
Acestea se strând în piele, ficat și splină și pot avea un rol benefic pentru repararea celulelor. Cu toate acestea, pot cauza și probleme grave de sănătate.