Un voluntar SMURD a scris pe Facebook câteva dintre situațiile neplăcute cu care se confruntă în timpul operațiunilor de salvare. Când și cum a ajuns Poporul Român să-și urască Salvatorii?”, așa începe postarea pe care o redăm integral, mai jos:
Am participat pe 1 Decembrie 2019 la defilarea de Ziua Națională, ca membru în dispozitivul care a asigurat măsurile de prim-ajutor participanților la eveniment. Ocazie cu care am făcut o ”baie” (șocantă, pentru mine!) de stare de spirit reală a Poporului Român. Niciodată n-am întâlnit strânși la un loc atâția Români NEFERICIȚI, FURIOȘI, FRUSTRAȚI, VIOLENȚI (să îmbrâncești tu, bărbat, un paramedic femeie, fără să îți ceri scuze, doar ca să ajungi mai în față să vezi avioanele, sau să-ți urechezi tu, femeie-mamă, copilul, în public (nu că în privat ar fi în regulă!…), pentru că s-a împiedicat de una din nenumăratele gropi din asfalt, e cam mult totuși!…), DEZORIENTAȚI, DEZUMANIZAȚI, …
Mi-am pus pe față un zâmbet și pe buze un ”La Mulți Ani!” venite din dorința sufletului meu de a le spune că este Sărbătoarea Noastră Națională de care am venit să ne bucurăm, nu să ne cotonogim, și i-am privit trecând spre și dinspre Arcul de Triumf… Singurii care au răspuns NECONDIȚIONAT zâmbetului meu cu un zâmbet și cu o fluturare a mâinii, au fost COPIII. Puțini, poate doar 5-10% dintre participanți, înfiorător de puțini!… Și-atunci am realizat dimensiunea reală a dezastrului produs în ființa Poporului meu de către cei care îl distrug sistematic în toate modurile posibile. Așa că postările mele vor continua (până ne vom trezi, sau voi înțelege eu că n-are rost). Azi, cu episodul [3].
*****
Voluntar SMURD: ”Am resuscitat cu cuțitul la gât…Când și cum a ajuns Poporul Român să-și urască Salvatorii?”
25 Aprilie 2017:
După amiază caldă de primăvară. Atmosferă de veselie dată de o zi calmă pe ”mașinuța roșie”, întreruptă de sunetul tabletei: ”bărbat inconștient în scara blocului…”. Viteza de îmbarcare și deplasare, MAXIMĂ. Inventariez în gând echipamentele necesare: ”defib, oxigen, rucsac, targă, cam tot…”.
”- Ce etaj este?”, întreb șeful de echipaj, în timp ce ambulanța gonește spre caz.
”- Doi; e bine!”, îmi răspunde.
Pe palier, victima noastră este lungită pe o parte, cu mâna stângă acoperindu-i fața. Lângă el, în picioare, un vecin.
”- Bună ziua, îl cunoașteți, cum se numește?
”- Da, e prietenul meu, Gigi îl cheamă.”
”- Și ce s-a întâmplat, ați văzut când a căzut, știți dacă suferă de vreo boală? Domnule Gigi, mă auziți, deschideți ochii!”
Defib-ul e gata de instalare, electrozii, masca de oxigen… Spre bucuria mea, pare a nu fi nevoie: domnul Gigi geme. ”Doamne ajută, este conștient!”, gândesc.
”- Domnule Gigi, mă auziți, deschideți ochii!”, spune ferm șeful de echipaj scuturându-l de umeri.
Mâinile îi sunt date violent la o parte de brațul lovind al domnului Gigi: ”- Ce p..a mea vrei mă, băgami-aș p..a-n mă-ta! ”
”- Domnu` Gigi, vorbiți frumos! Suntem de la SMURD, am venit să vă ajutăm, ce problemă aveți, vă simțiți bine?”, continuă șeful de echipaj.
”- Ce SMUR.., ce vreți mă, băgami-aș p..a-n voi!”
”- Domnu` Gigi, v-am spus să vorbiți frumos! Avem o doamnă paramedic de față, vreți să chem Poliția? V-am întrebat ce problemă aveți să știu cum să vă ajutăm!”, continuă șeful de echipaj cu un calm pe care, în tâmplele zvâcnind, simt că eu încep să mi-l pierd.
”- Ce doamn.., îmi bag p..a-n voi toți, vă omor, pe toț…!”, continuă dl Gigi rostogolindu-se pentru a-și găsi o poziție mai comodă de somn…
”- A consumat băuturi alcoolice prietenul dvs., dle, cât și ce anume?”, întreabă șeful de echipaj întorcându-se spre vecin.
”- Am băut ceva împreună, c-a fost ziua lui acu` două zile…”
”- Cât ați băut și ce anume, domnu` Gigi?”
”- N-am băut mult, aseară și azi, cam o sticlă de cogniac și niște vin”, răspunde vecinul.
”- Împreună ați băut și aseară și azi? Cât anume înseamnă ”niște” vin? Dl Gigi cât a băut?”
”- Da…, păi v-am spus, el a băut sticla de cogniac (că mie nu-mi place), una mare, și vreo patru-cinci litri de vin, că mai e doar puțin în damigeană, și io sunt și cu ficatu`, nu pot …”
”- El SINGUR a băut atâta, am crezut că amândoi!?! Domnu` Gigi, mă auziți, mergem la spital?”
”- Ce spit..l? Vă bag io`n sp..t..l pe toți, ia mân.. de pe mine, că-ți dau un pumn de te omor, f..u-te-n gură! Ți-am zis să mă lași să d..rm, băga… ?!?!?…”
”- Lăsați pulsoximentru, doamnă, și îndepărtați-va de el! Cine a sunat la ambulanță?”
”- Nevastă-mea”, răspunde vecinul.
”- Să vină doamna și să ne semneze în fișă că dl Gigi nu vrea să meargă la spital. Strângeți echipamentele, am terminat aici, plecăm!”
”- Păi …, și nu ni-l duceți până în casă, că locuiește aici pe scară, la 4?!?…”, se rățoiește vecinul !!!…
… În fața blocului, șoferul ambulanței pregătște de zor targa, gata să-l primească pe ”domnul” Gigi.
”- Dispeceratul , suntem PA 13/2, pacientul este în stare avansată de ebrietate, recalcitrant, refuză transportul la spital, ne întoarcem la bază disponibili”.
”- Recepționat!”
Și chiar înainte de a porni motorul ambulanței, auzim în stație:
”- PA 13/2, comunicați poziția dvs.”
”- Tocmai plecăm de la adresa cazului anterior, Șos Alexandriei …”.
”- Vă deplasați în Calea Rahovei intersecție cu Buzoieni, accident rutier, pieton lovit de auto, martorii spun că victima sângerează abundent …”
”Mănuși duble, trusa de trauma, atele, targa lopată, … Dă Doamne să fie bine, e primul meu accident rutier! Sau măcar să nu fie beat, mi-au ajuns înjurăturile ”dlui” Gigi. Frumoasă aniversare mai am și eu, La Mulți Ani mie!…”, gândesc în timp ce îmi recapitulez în gând teoria învățată la curs…
…
Ajunși în bază, n-apuc să cobor din ambulanță. GIS-ul Ciprian Nenu mă abordează prompt: ”- Ai nevoie să vorbești cu psihologul?”. ”- Nu!”, răspund mirată. ”- De ce să am?”. ”- Pentru că ai fost la primul tău accident rutier”. Mă bufnește râsul, un râs amar, pentru că știu exact ce m-a afectat cel mai tare între dâra de sânge care șiroia spre rigolă din capul lui Nea Marian (accidentatul nostru predat în viață și ”vesel” la UPU SUUB), și ”felicitările” dlui Gigi, respectiv vehemența pretențiilor vecinului de pahar ….
*****
Voluntar SMURD: ”Am resuscitat cu cuțitul la gât…Când și cum a ajuns Poporul Român să-și urască Salvatorii?”
29 August 2019:
Se apropie ora 21:00 și aerul încă arde. ”Persoană inconștientă în spațiu public”, anunță tableta.
Dna Didina are 63 de ani și e în cărucior cu rotile; sechelele unui AVC de acum vreun an, ne spune fiica. Acum, cel mai probabil, îl făcu-se pe al doilea. Acolo, în stradă, în fața magazinului unde fiica o adusese la cumpărături.
”- Oxigen, 9 litri, monitor, o transferăm direct în ambulanță și evaluăm secundar în interior. Scoate-ți targa!”
”- Urc echipamentele în ambulanță și vă ajut imediat”, spun uitându-mă la statura supraponderală a dnei Didina.
”- Nu e nevoie, lăsați-ne pe noi, dna Virginia, ne descurcăm, pregătiți toți electrozii”, îl aud pe șeful de echipaj. Știu că se descurcă, întotdeauna o fac, dar coloana lor vertebrală, ea cât se mai ”descurcă”, oare?…
”- Am preluat, monitorizez imediat”. Pulsoximetru, manșon TA, electrozi… ”N-am tensiune, mai încerc…”
Întorc manșonul pe antebraț, cred că nu e suficient de lat pentru brațul dnei Didina. ”- Nimic, tensiune nemăsurabilă…”. Dna Didina se agită, masca de oxigen alunecă. O repoziționez și strâng mai mult elasticul. Saturația s-a îmbunătățit, dar tensiune tot n-am…
O lovitură puternică de palmă pe spate mă scoate din gânduri și din mișcările automate. ”Să fie vreunul din colegi, dar de ce nu m-a strigat? Fiica dnei Didina?” – gândesc. Mă întorc și, în ușa laterală deschisă a ambulanței (sunt 40 de grade în interior, ambulanța are mai bine de 11 ani, climatizarea e doar o amintire…), o figură necunoscută. ”- Ce faceți, dumneavoastră m-ați lovit? Cum vă permiteți să mă atin….?… ”.
”- Hai fă, nu mai plecați o dată cu mașina?!…”, mă întreabă ”doamna” care, după ce mă lovise, coborâse din ambulanță și aștepta furioasă. Care ”doamnă” n-avea nici o legătură cu cazul. NICIUNA! Dar strada era cu sens unic, îngustă, iar ”doamna” era pasager în autoturismul care aștepta în spatele ambulanței. Și se grăbea! Și, evident, avea o treabă mult mai importantă decât a noastră. Treaba aceea era, oricum, mult mai importantă DECÂT VIAȚA UNUI OM!!!
”Vă rog să chemați Poliția!”, îi spun repetat șefului de echipaj. Îmi dau seama că nu mă aude: fiica victimei făcuse o criză de isterie, urla ca din gură de șarpe că îi omorâm mama dacă o ducem la Universitar (unde ne-a trimis dispeceratul!) și nu la Elias, unde se află ”singurul medic din România care o poate slava pe mama”. Tensiunea e în continuare nemăsurabilă, fiica urlă necontrolat, vecinii se uită din balcoane ca la spectacol, dispeceratul ne întreabă dacă am început deplasarea cu pacientul critic spre Universitar, șoferul încească să afle dacă medicul curant al dnei Didina este la Elias în acel moment și o poate prelua, un curier ne anunță că are marfă de descărcat la magazin… ”Suntem gata în spate, putem începe deplasarea spre spital!”, anunț în timp ce îmi prind centura de siguranță …
.
.Voluntar SMURD: ”Am resuscitat cu cuțitul la gât…Când și cum a ajuns Poporul Român să-și urască Salvatorii?”
.
”- Dispeceratul suntem PA 13/2, am predat la Universitar, ne întoarcem la bază …”. Ne îndreptăm tăcuți spre detașament, iar telefonul îmi sună neîncetat (e pe silențios, văd apelurile abia când ajungem în bază). GIS-ul, adjunctul comandantului de Detașament, mai apoi Ofițerul de serviciu de la Grup…, apoi din nou adjunctul comandantului…, toți vor să știe că sunt bine și să afle exact ce s-a întâmplat…
Închid ochii și văd la propriu întrebările care îmi inundă mintea și-mi strâng inima:
🔺 Când a ajuns Poporul meu să își urască Salvatorii în așa măsură??? Unde sunt Oamenii printre care m-am născut și am crescut, oamenii aceia buni ca pâinea caldă,să-i pui la rană, onești, integri, cu respect deplin pentru Preot și Biserică, Învățător și Școală, Doctor și Dispensar, Tăran și Pământ, Pompier și Salvator, …?
🔺 Ce mutație s-a produs în inima și mintea Românilor mei de acum de au ajuns să îi urască exact pe cei care îi ajută și îi salvează, pe cei care le vor și le fac binele? Să fie asta aplicarea la nivel de masă (”efect de contagiune, nu?, așa era teoria. Uite la ce mă gândesc eu acum, la teorii, cred că m-am deformat profesional! …”), a conținutului articolului acela citit acum ani de zile în care se explica mecanismul prin care beneficiarul unui ajutor ajunge să-și hărțuiască binefăcătorul atunci când cererea îi este refuzată o dată după ce de 10000 de ori fusese ajutat? Și care beneficiar de ajutor, în final, ajunge să îl urască pe binefăcător numai fiindcă îl deranjează ideea că i-ar putea fi dator, deși binefăcătorului nu i-a trecut niciodată prin cap să ceară recompensă sau să reproșeze binele făcut?…
🔺 Sau, poate, sunt zecile de ani de manipulare ordinară (dar profesionist executată), de distrugere programată a reperelor și valorilor acestui Popor, proiectată și aplicată constant și cu îndârjire de către ”conducătorii” noștri cei ”competenți”, ”integri” și ”de bună credință” (dar și cu permisiunea noatră, a ”cobailor”, să recunoaștem!!!), cu ajutorul neprețuit și nemijlocit al marii părți a presei devenită #presă_de_scandal, că doar scandalul aduce bani, nu și civilizația și normalitatea?
🔺 SAU toate acestea la un loc?!?!?
”- Mai povestiți-mi, vă rog, încă o dată, iar eu verific ce am scris în Raport pe baza relatării șefului de echipaj”, mă întreabă colegul Pompier în bază.
”- Desigur, dar vreau să înțelegeți clar, și dvs. și toți comandanții noștri, că a fost alegerea mea ca, în acel context, să începem deplasarea spre spital. Și voi face exact aceeași alegere de fiecare dată când viața pacientului este în pericol. Vreau să reiasă clar acest lucru din Raport, altfel nu îl semnez. În plus, sunt bine, da?”, spun zâmbind.
”- Știu că sunteți. Și eu am fost ”bine” după ce am resuscitat cu cuțitul la gât, doamna Virginia … În seara asta, palma aia putea fi un cuțit, și-atunci!…”
”Da, putea fi!”, este gândul cu care mă îndrept spre casă. E trecut de miezul nopții. S-a încheiat încă o zi de salvat Poporul Român…
#UraUcide!
#SpălareaPeCreierEsteMoarteaSigurăANației!
#Deșteaptă_te_Române!
