Categories: Ştiri sănătate

Vladimir Ciurea: „Pierdem celula supremă pe care ne-a dat-o Dumnezeu”! Ce comportament zilnic duce la pierderea neuronilor?

Traficul infernal din Capitală a atras atenția inclusiv a cadrelor medicale. Cu această ocazie, neurochirugul Vladimir Ciurea, avertizează că timpul îndelungat petrecut în trafic poate avea efecte negative asupra neuronilor.

Conform INRIX, cea mai precisă aplicaţie de trafic, dirijare şi alertare rutieră, ce a publicat clasamentul Global Congestion Impact, Bucureștiul este cea mai aglomerată capitală din lume. București (cu 134 de ore pierdute în trafic), Bogota (133 de ore), New York (100 de ore), Moscova (100 de ore) și Philadelphia (94 de ore) sunt cele mai aglomerate 5 orașe din lume.

Bucurestenii petrec în trafic 134 de ore pe an, adică 11 zile dintr-un an.

„În această capitală avem un număr foarte mare de elemente de mizerie, de poluare, de fum, praf, care ne infestează aerul și am ajuns pe locul întâi în lume ca și poluare. Apelul meu și al tuturor cetățenilor acestei capitale este ca cei care sunt factori de decizie să ne prezinte o capitală fără elementele de poluare fizică, fonică și elementele de trafic care ne sugrumă zi de zi.  Stăm în trafic, ne presează șefii, ne presează corporațiile, ne presăm noi (…)

Toate aceste elemente noi care apar și orele pe care le pierdem în trafic, 134 de ore stă un bucureștean pe an, și atunci se produce o enervare. Pierdem celula supremă pe care ne-a dat-o Dumnezeu, care se numește neuron. Un neuron pe secundă, câți neuroni pierdem în această perioadă de enervare și de poluare?!”, a declarat neurochirurgul Vladimir Ciurea.

Recent Posts

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

7 minute ago

Cum să îți dai seama dacă ți s-au făcut vrăji: 3 semne de avertizare

Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…

27 de minute ago

Vine URGIA în România. Vremea o ia razna în zilele următoare! Prognoza ANM modificată

De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…

57 de minute ago

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

o oră ago

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

2 ore ago

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

2 ore ago

Citeste si: