Din cuprinsul articolului
Deși avem acces la mai multe oportunități comparativ cu generațiile anterioare, tot mai mulți oameni sunt din ce în ce mai bolnavi. Iar boala nu ține de vârstă. Sunt copii și chiar bebeluși diagnosticați cu boli din ce în ce mai grave.
Numărul cazurilor de oameni bolnavi, în creștere alarmantă, a dus probabil la trendul de alimentație sănătoasă. Oamenii încep să devină conștenți de importanța nutriției, sunt mai atenți la etichetele alimentare și manifestă o dorință pentru activitatea fizică.
Renumitul neurochirurg Vlad Ciurea, atrage atenția asupra aspectelor care ne îmbolnăvesc și care în cele din urmă duc la diagnostice precum ADHD sau demență.
”De la alimentație provin toate lucrurile bune de care are nevoie întreg organismul și de la alimentație pornesc și toate lucrurile rele.
La baza alimentelor, de la egipteni se știe, că toate lucrurile rele pleacă de la alimentație. Există o mulțime de alimente care plac creierului. Creierul se bucură de aceste alimente”, explica medicul Vlad Ciurea cu ceva timp în urmă.
Însă nu doar alimentația joacă un rol în sănătatea noastră. Mai există un aspect care nu poate fi controlat șu anume: poluarea.
”Poluarea are un efect extraordinar de prost. În București, poluarea a ajuns la 75%, Beijing are 80%. Nu înțeleg acest lucru. Noi totuși am fost un oraș curat. Treptat a crescut poluarea.
Crește poluarea auto, de acord, crește poluarea prin aviație, dar chiar să arzi cauciucuri în apropierea Bucureștiului, să faci fum parcă intenționat, la ce duce acest lucru? La partea financiară pentru unii. Dar nu te gândești că tai oxigenul copiilor tăi?
Copilașul ăla din bătătură, dintr-o dată nu mai este normal… O ia la fugă, face acel sindrom ADHD… Adică nu se mai poate controla, ca atenție, ca mișcare, ca activitate. Deci crești în curtea ta un copil bolnav, pentru că i-ai tăiat oxigenul cu foarfeca.
„Asta este poluarea. Atacă direct sistemul nervos acea poluare, intră în plămâni, este toxică pentru plămâni.
Toți fumătorii și cei cu probleme de plămâni au dus-o foarte prost în perioada COVID-ului, iar această poluare se duce unde?
20% din oxigen se duce rapid în creier și intoxică tot creierul. Deci nu te mai poți coordona, nu mai poți desfășura o activitate normală, nu mai poți performa, și din cauza aceasta, activitatea sistemului nervos scade.
S-a dovedit clar că în timpul poluării, orașele poluate, copilul acela mic și frumos nu mai are inteligență comparativ cu cel din zona de munte. Dintr-o dată apare diferența”, susține renumitul neurochirurg.
”Afectează și dezvoltarea adultului, îl face pe adult obosit dimineața. L-ai poluat, l-ai obosit. El pleacă obosit de acasă. De aia și claxonează, pentru că este nervos dimineața, nu-i merg lucrurile bine. Și este foarte interesant că la persoanele puțin mai mature produc acele boli groaznice ale sistemului nervos care nu au leac.
Începând cu tot felul de forme de demență și ajungând la acea boală gravă cu nume nemțesc pe care nu vi-l spun ca să nu vă speriați”, mai spune medicul zâmbind.
”Este bine să evităm zonele foarte aglomerate, pe cât posibil, să maximizăm expunerea la căldură și la poluare, să nu fim afară, să fim în interior cu geamurile închise, și seara, dacă putem să facem o plimbare în parcurile capitalei care încă mai funcționează, să primim aer curat, iar în weekend să fugim.
Indiferent de cât de greu este drumul spre Valea Prahovei, să fugim spre munte și să inhalăm aer curat”, a concluzionat medicul Vlad Ciurea în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…