Din cuprinsul articolului
Vlad Ciurea, despre puterea și defectul românilor: „Cu puterea minții putem să facem foarte multe lucruri. Totul este posibil”.
Cercetătorii sunt din ce în ce mai fascinați de puterea creierului și sunt de părere că oamenii sunt din ce în mai deștepți. Celebrul neurochirurg Vlad Ciurea a subliniat că toate popoarele sunt inteligente și că „IQ-ul românilor este foarte mare”.
„Eu am o părere foarte bună despre deșteptăciunea românilor. Ei au alt defect, iar acesta este superficialitatea. În rest, prind din zbor orice”, a declarat profesorul Ciurea, potrivit Antena 3.
Acesta a vorbit și despre miracolul prin care cei 100 de miliarde de neuroni din creierul omului, prin legăturile dintre ei, creează ceea ce se numește conștiința și tot ceea ce implică aceasta, adică gândirea, judecata, decizia. „Există creierul și deasupra conștiința, care creează”. Problema creierului uman constă în faptul că nu trebuie lăsat să „se prostească”.
„Toată problema creierului uman este să nu-l lăsăm să se prostească și să facem totul să fie cât mai deștept posibil. Și să obținem de la noi, ca nație, de la copiii noștri un IQ cât mai dezvoltat, ca să fim buni în toată lumea, nu numai în România”, a explicat profesorul Ciurea.
Se spune că puterea minții este cel mai bun medicament. Prof. dr. Vlad Ciurea a explicat cum putem folosi puterea minții pentru a ne atinge scopurile și ce putem face pentru a ne antrena memoria.
„Noi avem o putere formidabilă în aceste celule nervoase, numite neuroni. Să nu uităm că ele produc energie. Dacă punem anumiți electrozi pe suprafața capului, electrozii înregistrează energie. De aceea se fac și măsurători prin EEG, electroencefalografie, dovadă că ele funcționează.
Acești neuroni în activitatea lor foarte puternică produc o energie care poate să fie dirijată. Toată problema este ca tu însuți să-ți dirijezi energia cu un scop. „Vreau să câștig!” Puterea minții care împinge tot sistemul endocrin, toate moleculele de activitate care sunt în creier împing înainte, voința mea care tot din puterea minții se realizează, comanda mișcărilor, ochii, auzul, coordonarea, trebuie să fie perfecte. Și atunci, puterea minții te ajută să devii învingător, în asemenea situații cu totul și cu totul deosebite.
Cu puterea minții putem să facem foarte multe lucruri. Personal, mă uitam la profesorii mei din ultimii ani de facultate și încercam să induc un subiect care mie îmi convenea și am reușit aceste lucruri. Apoi fixam persoana respectivă foarte bine. Este dovedit că un grup mare de persoane au făcut efortul în grup să schimbe vremea. Și au reușit. totul este să cultivi mintea și la primul eșec să nu renunți. Totul este posibil”, a mai spus prof. Ciurea, potrivit sursei citate.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…