Vlad Ciurea: alimentul consumat zilnic de milioane de români care încetinește creierul. „Moleșește activitatea cerebrală”

Alimentaţia joacă un rol crucial şi poate să-ţi protejeze creierul de boli grave dacă faci alegerile sănătoase. Potrivit studiilor, o dietă bogată în fructe de pădure, ulei de măsline, peşte, oleaginoase crude, legume şi verdeţuri constituie cea mai bună armă în lupta împotriva degenerării creierului.

Ca să îți păstrezi sănătatea creierului este foarte important să reduci sau să eviți pe cât posibil consumul unor alimente recunoscute ca fiind dăunătoare pentru creier.

Potrivit prof. dr. Vlad Ciurea, un astfel de aliment este pâinea. Prezent în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu, medicul a explicat de ce trebuie evitat, atât cât se poate, acest aliment.

”Pâinea, în cantitate mică, este bună. Dar pâinea pentru creier, moleșește activitatea cerebrală. Tot carbohidrat este la bază. Iar amidonul stă la baza carbohidraților. Îmi pare rău, dar astea sunt adevărurile”, a explicat renumitul neurochirurg.

Acesta a dezvăluit și care este alimentul la care a renunțat de foarte mulți ani. Este vorba despre cartofi prăjiți.

”Cred că de 10 ani nu am mai mâncat. Gust, dar nu mănânc cartofi prăjiți. Cartoful, în general îl îndepărtez. Știu că acest carbohidrat nu favorizează activitatea cerebrală”, a mai spus medicul.

Zahărul este un alt aliment dăunător creierului.

Dacă mai aveai nevoie de un motiv în plus pentru a evita să mai consumi dulciuri la birou, iată-l: „creșterea nivelului de zahăr din sânge nu conduce numai la creșterea în greutate și diabet, ci crește de asemenea și riscul de demență, atac cerebral și anxietate”, spune dr. Dow, citat de publicația byrdie.co.uk

Iată și dovada: Un studiu publicat de revista „Brain, Behaviour and Immunity” a scos în evidență faptul că excesul de zahăr „face ca hippocampusul, adică zona creierul responsabilă cu memoria, să se inflameze, ceea ce-i reduce capacitatea de lucru ” O altă cercetare a reliefat o legătură între consumul ridicat de zahăr și apariția depresiilor.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

2 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

3 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

3 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

4 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

4 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

4 ore ago

Citeste si: