Categories: Ştiri sănătate

Vlad Ciurea: aceasta ora la care trebuie să luăm cele mai importante decizii! La această oră suntem cei mai inteligenți – creierul funcționează la capacitate maximă

Marele profesor neurolog dezvăluie un secret extrem de interesaant despre „bijuteria” organismului uman: intervalul de ore în care acesta este la capacitate maximă, când este cel mai inteligent.

„Nu se poate medicină, nu se poate neurochirurgie fără tehnologie. Oricât ai fi de îndemânatic pe mâna dreaptă, trebuie să îţi foloseşti şi mâna stângă, or tehnologia vine pe mâna stângă, iar tu cu mâna dreaptă duci tehnologia spre această bijuterie umană care este creierul.

Este pas de pas, exact ca într-o căsătorie, suntem mână în mână. Ai făcut un pas înainte în neurochirurgie pe îndemânare, trebuie să faci un pas înainte şi pe tehnologie.

Un neurochirurg care nu se adaptează, care adoptă o atitudine de ”nu cunosc, nu vreau”, este un neurochirurg depăşit. Noi, când spunem neurochirurgie, înseamnă minim invaziv, înseamnă micro-neurochirurgie, deci înseamnă tehnologie”, a declarat profesor doctor Vlad Ciurea, profesor emerit al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” şi membru de Onoare al Academiei Române, potrivit agerpres.ro.

Prof. dr. Vlad Ciurea: „Nivelul tehnologiei în neurochirurgie a izbucnit ca Vezuviul, toată lumea știe”

alimente bune pentru creier

„Nivelul tehnologiei în neurochirurgie a izbucnit ca Vezuviul, toată lumea ştie, toată lumea vrea, toată lumea poate şi sunt spitale în care tehnologia s-a dezvoltat, şi clinic, în mod deosebit, şi merg înainte.

Este exact ca un drog, care ne place, ne place, ne place şi ne acoperă întreg creierul, şi din profunzime, iar noaptea ne gândim la tehnologie. Tehnologia şi actul medical se îmbină, nu aş spune 50 – 50%, dar nu poţi să realizezi fără tehnologie.

Am fost în cel mai mare centru universitar de tehnologie şi neurochirurgie din INI (International Neuroscience Institut) din Hanovra şi constatam că pentru a aborda anumite zone, întâi o faci tehnologic, pe fantomă, după care te duci la om şi faci structurile umane. Deci întâi era tehnologia şi apoi abordul uman manual.

Însă fiinţa umană este una singură, fiinţa umană se compune şi din structuri anatomice vasculare, dar şi din structuri psihice pe care noi nu putem să le ştim decât dacă noi, care suntem şi oameni, înţelegem pacientul şi aprofundăm tehnologia şi cu restul de minte, creier, simţuri, gânduri ale pacientului”, a arătat profesorul Ciurea, care este şi fondatorul Centrului de Excelenţă în Neurochirurgie.

Prof. dr. Vlad Ciurea: ”Nu lucrați noaptea, pentru că forțăm creierul”

Renumitul profesor mai spune că există un interval orar în care e indicat să luăm decizii, aceasta fiind perioada în care inteligența umană atinge vârful.

Inteligența umană este maximă între orele 10:00 – 12:00. După-amiază, un vârf formidabil între orele 16:00 – 18:00.

Acei domni care se află în Grecia sau Spania și fac siesta cred că au citit aceste lucruri. Se odihnesc. Nu lucrați noaptea, pentru că forțăm creierul să lucreze”, a explicat prof. univ. dr. Vlad Ciurea, potrivit csid.ro.

Explicația este aceea că, spre seară, activitatea creierului este în scădere, motiv pentru care nici nu este bine să ne forțăm creierul să lucreze noaptea.

”Trebuie să ne odihnim. Spre seară, activitatea cerebrală scade. Scad toate funcțiile, atenția, memoria.

Este bine să luăm decizii dimineața, nu noaptea. Cel mai bun somn este între 22:00 – 00:00. Creierul trebuie să se odihnească”, a spus medicul.

 

Recent Posts

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

6 minute ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

36 de minute ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

o oră ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

2 ore ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

11 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

12 ore ago

Citeste si: