”DSP-urile au fost total depășite. Au număr insuficient de personal și de aceea apreciez foarte mult activitatea voluntară”, a spus Iohannis, duminică, după vizita la Call Center DSP Bucureşti, la Arena Naţională.
”Este o muncă extrem de solicitantă și toți ne străduim să găsim personal suplimentar, să încurajăm voluntari pentru a face munca DSP-urilor mai eficientă.
Evident, au fost și erori, au fost și scăpări, dar noi, guvernul, autoritățile lucrează permanent pentru a veni în sprijinul DSP și a celor care suferă de această boală”, a mai declarat Iohannis.
În ceea ce privește finalul pandemiei și revenirea la normalitate, președintele declară cu speranță că acest lucru se va întâmpla în vara anului viitor ”Este un rezultat așteptat de mulți”, a spus el.
Președintele Iohannis a mai făcut apel la populație pentru a respecta normele impuse, pentru doar în acest fel putem ”să avem sărbători fără restricții suplimentare”.
”Cred că toată lumea asta își dorește, să revenim încet – încet, așa cum se poate, la o normalitate, iar ulterior, după ce trecem cu bine și de campania de vaccinare, să terminăm cu această pandemie”, a spus Klaus Iohannis.
Până astăzi, 29 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 229.040 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
163.852 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 6.481 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…