Sari la conținut

Vitamina mai puțin cunoscută care previne fragilizarea și ruperea oaselor

Sursă foto: arhiva doctorulzilei.ro

Din cuprinsul articolului

Nu doar de calciu ai nevoie pentru oase puternice. O vitamină mai puțin populară poate proteja oasele. Un aport mai mare de vitamina K1 este asociat cu un risc mai scăzut de spitalizare pe termen lung legat de fracturi osoase la persoanele în vârstă, potrivit unui studiu australian. 

Cercetători de la Universitatea Edith Cowan (ECU) şi de la Universitatea din Australia de Vest au studiat legătura dintre spitalizările cauzate de fracturile osoase şi aportul de vitamina K1 în rândul a aproape 1.400 de femei mai în vârstă din Australia, pe o perioadă de 14,5 ani, potrivit Agerpres.

Surse de vitamina K1

Printre alimentele bogate în vitamina K1 se numără kale, spanacul, broccoli, fasolea verde, prunele uscate, kiwi şi avocado.

Studiul, publicat în revista „Food & Function”, a arătat că femeile care au consumat mai mult de 100 de micrograme de vitamina K1 zilnic, echivalentul a aproximativ 125 g de legume cu frunze închise la culoare, au avut cu 31% mai puţine şanse de a suferi orice gen de fractură faţă de cele care au consumat mai puţin de 60 de micrograme de vitamina K1 pe zi.

Rezultate pozitive au fost raportate în ceea ce priveşte riscul de fractură de şold, cele care au consumat cea mai mare cantitate de vitamina K1 reducându-şi riscul de spitalizare la aproape jumătate.

Într-o declaraţie publicată recent, Marc Sim, autorul principal al studiului şi cercetător la ECU, a afirmat că rezultatele cercetării reprezintă o dovadă în plus a beneficiilor vitaminei K1, care s-a dovedit, de asemenea, că îmbunătăţeşte sănătatea cardiovasculară.

„Studiile de bază privind vitamina K1 au identificat un rol critic în carboxilarea proteinelor osoase dependente de vitamina K1, cum ar fi osteocalcina, despre care se crede că îmbunătăţeşte rezistenţa osoasă”, a spus expertul.

„Un studiu anterior al ECU indica faptul că un aport alimentar zilnic de vitamina K1 mai mic de 100 micrograme poate fi prea scăzut pentru această carboxilare”, a precizat el, adăugând că vitamina K1 poate asigura, de asemenea, sănătatea oaselor prin inhibarea diverşilor agenţi de resorbţie osoasă.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel