Visele pot prevesti apariţia demenţei

Potrivit unui studiu recent al clinicii Mayo din SUA, visele şi obiceiurile din timpul somnului sunt cel mai bun indicator al demenţei.

Bărbaţii de vârstă mijlocie care merg, vorbesc sau imită condusul în timp ce visează că sunt la volan în timpul somnului au un risc de a dezvolta demenţă de 5 ori mai mare.

Activitatea fizică din timpul somnului este o afecţiune denumită Mişcare Rapidă a Ochilor (REM) şi este faza somnului în care se produc cele mai numeroase şi mai intense vise. În timpul acestei faze ochii se mişcă foarte repede şi activitatea neuronilor este asemănătoare cu cea a stării de veghe. În această fază somnul este mai puțin adânc, iar persoanele care se trezesc în această fază a somnului vor fi în stare de alertă,vor tresări și nu se vor simți odihnite.

REM poate apărea cu 30 de ani sau mai mult înainte ca o persoană să fie diagnosticată cu demenţă.

În cazul femeilor, însă cercetătorii nu au observat nicio legătură între REM şi demenţă.

Recent Posts

Vine URGIA în România. Vremea o ia razna în zilele următoare! Prognoza ANM modificată

De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…

11 minute ago

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

41 de minute ago

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

o oră ago

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

2 ore ago

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

2 ore ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

3 ore ago

Citeste si: