Sari la conținut

Visele nu sunt întâmplătoare. Neurochirurg: „Este un alt mister al creierului”

„Celula nervoasă – în timpul somnului profund – sunt niște celule mai mici în jur care o ajută, o curăță, îi dau apă, ca să poată să lucreze pentru a doua zi.”

Visele sunt o formă de imaginație involuntară cu conținut de material inconștient și expriență subconștientă constând dintr-o succesiune de imagini, sunete, idei, emoții și alte senzații care apar, de obicei, în timpul somnului.  

Capacitățile cognitive, precum gândirea și memoria, sunt secundare. Persoana care doarme percepând psihic și emoțional evenimentele petrecute în vis ca elemente reale petrecute aievea. Există o ramură a psihologiei care se ocupă cu studiul interpretării viselor petrecute în timpul somnului.

Prof. univ. dr. Alexandru Vladimir Ciurea ne-a ajutat să înțelegem  ce sunt visele și rolul somnului pentru sănătatea noastră.

„Conștiința este un mare mister al creierului uman, prezența mea ca element viu în mediu, orientându-mă perfect, dar și cunoscând interiorul meu, dar și adaptându-mă la ce se întâmplă în jurul meu. Este un alt mister al creierului, cum poate să funcționeze această conștiință”, a explicat prof. Dr. Ciurea.

Profesorul a vorbit despre necesitatea somnului, întrucât creierul trebuie să se odihnească, iar spre seară, activitatea cerebrală scade.

Somnul are două părți: una profundă și REM. În REM, este o parte foarte interesantă: visele.

„Visăm de obicei activitatea pe care o avem de făcut mâine sau visam ceea ce ni s-a întâmplat și a lăsat o amprentă asupra noastră. Stocarea acestor informații din jur rămân în memorie și seara reapar”, spune medicul.

Vlad Ciurea: „Persoanele care consumă anumite substanțe au vise complexe și mai colorate”

Pe scurt, am putea spune că „visul reflectă, de fapt, ce ai stocat tu în memoria ta și apare în timpul nopții”.

„Sunt mari personalități, care în timpul visului au primit de la divinitate informații. Mendeleev a spus că dimineața a scris tabelul care i-a fost transmis peste noapte, însă el lucrase ani și ani de zile înainte și a acumulat informații”, mai spune medicul.

Scade riscul dezvoltării demenței

„Celula nervoasă – în timpul somnului profund – sunt niște celule mai mici în jur care o ajută, o curăță, îi dau apă, ca să poată să lucreze pentru a doua zi. Aceste celule mici – microglie – îndepărtează toate elementele non necesare pe celula nervoasă”, explică prof. univ. dr. Alexandru Vladimir Ciurea.

De asemenea, datorită proceselor din timpul somnului, oamenii scad riscul de a face demență.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel