Categories: Știrile zilei

Visarion Alexa, fostul preot acuzat de agresiune sexuală, condamnat la doi ani și jumătate de închisoare cu suspendare

Fostul preot Visarion Alexa al Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din Capitală a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare pentru agresiune sexuală.

Nouă dintre femeile pe care preotul le-ar fi agresat sexual au depus plângere împotriva acestuia, însă el nu a recunoscut niciodată învinuirile. Decizia judecătorească nu este definitivă și poate fi contestată de ambele părți.

Visarion Alexa, condamnat la închisoare cu suspendare

Visarion Alexa este cercetat pentru agresiune sexuală. De-a lungul timpului, nouă femei au depus plângere împotriva fostului preot, pe care îl acuză că le-a agresat sexual.

Visarion Alexa a fost trimis în judecată pentru o singură faptă, deşi era cercetat în nouă dosare penale pentru agresiune sexuală şi viol. Restul au fost clasate pe motivul că plângerile au fost făcute târziu şi au trecut peste 90 de zile de la comiterea faptei.

Sursa foto: Arhiva Doctorul Zilei

Conform procurorilor, incidentul a avut loc după o sesiune de spovedanie, unde Alexa ar fi profitat de vulnerabilitatea femeii pentru a o agresa sexual. Femeia a descris un dialog tensionat între ea și Alexa, unde a exprimat neliniștea și confuzia față de comportamentul lui, care a fluctuat între a se prezenta ca un prieten și rolul său religios.

Conform stiripesurse.ro, în primă instanță, Alexa a fost condamnat la de doi ani și jumătate de închisoare cu suspendare, dar decizia nu este una definitivă și poate fi contestată.

Mai mult, decizia a fost deja contestată, atât de fostul preot Visarion Alexa, cât și de către victima lui din acest dosar.

Urmează să aflăm când se va judeca această contestație și care va fi decizia finală în ceea ce privește în ceea ce îl privește pe Visarion Alexa.

Recent Posts

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

26 de minute ago

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

56 de minute ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

o oră ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

2 ore ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

2 ore ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

3 ore ago

Citeste si: