Visarion Alexa a recunoscut acuzațiile grave. Ce măsuri radicale au fost luate în cazul preotului

Visarion Alexa a recunoscut! Ce măsuri radicale au fost luate în cazul preotului, căruia i-au fost aduse acuzații grave. Iată ce va fi obligat să facă.

În urma acuzațiilor aduse și a începerii cercetărilor pentru gravele acuzații, părintelui Visarion Alexa i s-a retras funcția de paroh și trebuie să informeze constant Arhiepiscopia despre evoluția cercetărilor: „a recunoscut fapta incriminată, refuzând să ofere însă detalii amănunțite”, relatează RTV:

Comisia de disciplină din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor i-a cerut în aceste zile preotului Visarion Alexa o declarație personală pe marginea faptelor de care a fost acuzat recent, informează purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu.

A recunoscut fapta incriminantă

„Acesta a recunoscut fapta incriminată de probatoriul consemnat și în stenogramele devenite publice, refuzând să ofere însă detalii amănunțite și invocând că avocata sa l-a sfătuit să fie reținut în declarații”, arată Bănescu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, măsurile prompte luate de Arhiepiscopie, singurele posibile și statutare până la pronunțarea sentinței de către instanța judecătorească sunt următoarele:

– suspendarea de la slujire (oprirea totală de la săvârșirea celor sfinte, adică interdicția a oficia orice serviciu religios)

– retragerea funcției de paroh (nu mai are dreptul de a semna niciun document al parohiei de care aparține și de a se implica în niciun act administrativ)

– obligația de a informa constant, cu celeritate și sinceritate Centrul eparhial (Arhiepiscopia) despre evoluția cercetărilor judiciare cu privire la acuzațiile ce îi sunt aduse.

Urmează alte sancțiuni?

„Odată cu pronunțarea sentinței judecătorești de la sfârșitul perioadei de control judiciar, ținând cont riguros de motivația sentinței și de gravitatea acesteia, Arhiepiscopia Bucureștilor, prin Comisia sa de disciplină, va comunica la rândul ei sancțiunile pe linie bisericească ce vor fi aplicate preotului Visarion Alexa, sancțiuni direct proporționale cu faptele dovedite din punct de vedere judiciar.

Poziția Bisericii, poziția creștină, este totdeauna, în mod natural și subînțeles, favorabilă celui vulnerabil și oricărei persoane care ajunge să fie victima unui abuz de orice fel.

Biserica este, în același timp, și spațiul moralmente terapeutic de îndreptare și vindecare prin pocăință sinceră a absolut oricui. Dumnezeu să-i întărească și să-i mângâie sufletește pe toți cei afectați de această situație adânc tulburătoare!”, se arată în declarația lui Vasile Bănescu, notează RTV.

Reamintim că poliţiştii din București au fost sesizați, prin plângere, de către o femeie, că preotul în vârstă de 46 de ani ar fi agresat-o sexual. Visarion Alexa a fost reținut pe o perioadă de 24 de ore, după care instanța a dispus controlul judiciar.

Preotul Visarion Alexa, parohul Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din Capitală, reţinut după ce a fost acuzat de agresiune sexuală, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, ca urmare a deciziei luate sâmbătă de Judecătoria Sectorului 6, care poate fi contestată în termen de 48 de ore.

 

 

Recent Posts

Horoscop Alina Bădic 24 – 30 noiembrie. Zodia cea mai favorizată

Horoscop Alina Bădic 24 – 30 noiembrie. Săptămâna 24 – 30 noiembrie 2024 vine cu…

10 ore ago

Mâncăruri și băuturi care macină oasele. Elimină calciul

Mâncăruri și băuturi care macină oasele. Sănătatea oaselor este esențială pentru o viață activă și…

10 ore ago

Vitamina care ajută la eliminarea acidului uric. Soluția ideală pentru prevenirea gutei

Acidul uric crescut, responsabil pentru afecțiuni precum guta, este o problemă frecventă care poate fi…

11 ore ago

Ceaiul cu efect puternic de somnifer natural. Adormi în 10 minute

Ceaiul cu efect puternic de somnifer natural. Când nopțile albe și gândurile persistente îți perturbă…

11 ore ago

Spitalul Clinic de Urgență Floreasca premiat în cadrul Galei Capital Performeri din Sănătate, ediția 2024

Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, un pilon al sistemului medical românesc, a fost premiat în…

12 ore ago

Ce pensie minimă vei primi de la 1 ianuarie dacă nu ai muncit deloc

Pensie minimă garantată mai mare. Pensionarii din România care beneficiază de indemnizația socială minimă garantată…

12 ore ago

Citeste si: