Categories: Ştiri sănătate

Virusul Sincițial Respirator, o nouă amenințare pentru sănătatea publică

Societatea Română de Pneumologie avertizează populația cu privire la riscurile asociate Virusului Sincițial Respirator (VSR), o infecție virală extrem de contagioasă, cu impact major asupra sănătății respiratorii, în special în rândul sugarilor, vârstnicilor și persoanelor cu comorbidități.

Acesta este unul dintre virusurile care afectează sistemul respirator inferior, reprezentând principala cauză a bronșiolitei și pneumoniei în rândul copiilor sub doi ani, dar afectând totodată și persoanele adulte vulnerabile, precum vârstnici sau cei cu comorbidități. Povara bolii severe cauzate de VSR este comparabilă cu gripa.

Sursă foto: Pfizer

În prezent, ne aflăm în plin sezon al infecției cu VSR, aceasta având o incidență maximă în lunile de toamnă și iarnă. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), la nivel mondial, acest virus este responsabil pentru peste 33 de milioane de infecții ale tractului respirator inferior, din care aproximativ 3,2 milioane de cazuri necesită spitalizare, cauzând totodată peste 100.000 de decese anual, majoritatea în rândul copiilor mici. În România, numărul internărilor din cauza infecțiilor respiratorii de sezon a crescut anual, VSR fiind una dintre cauzele majore de morbiditate respiratorie.

Infecția cu VSR este subdiagnosticată la adulți. Fiziopatologia, prezentarea clinică și epidemiologia infecției cu VSR contribuie la subdiagnosticarea bolii. VSR poate exacerba afecțiunile cronice de bază iar infecția poate conduce la infarct miocardic acut, accident vascular cerebral, exacerbări ale astmului și ale BPOC, declin pe termen lung al funcției respiratorii.

Riscurile infecției cu VSR și grupurile vulnerabile

VSR afectează în mod sever copiii sub vârsta de doi ani, precum și persoanele cu vârsta peste 65 de ani, sau cei cu afecțiuni respiratorii sau imunitate compromisă. Simptomele încep de obicei cu o răceală comună (febră, nas înfundat, tuse ușoară), dar în cazurile severe poate duce la dificultăți respiratorii, scăderea oxigenului din sânge și insuficiență respiratorie, necesitând internare de urgență. Studiile arată că, pentru unii copii, primul episod de infecție cu VSR poate duce la riscul crescut de astm pe termen lung.

Page: 1 2

Recent Posts

666: Ce semnificație are acest număr de temut, potrivit experților în numerologie

Numărul 666 sau „numărul bestiei” în Noul Testament nu are proprietăți matematice remarcabile, dar dacă…

41 de minute ago

Semnele care anunță demența încă din tinerețe, confundate cu alte boli

Semnele care anunță demența încă din tinerețe. Numeroase boli dezvoltate la bătrânețe pot fi "prevestite"…

o oră ago

Horoscop chinezesc: Întorsătură totală în viața acestor zodii

Horoscop chinezesc pentru finalul lunii noiembrie. Este o perioadă a schimbărilor și o oportunitate pentru…

2 ore ago

Adio gripă și răceală: Cum se prepară leacul băbesc care îmbunătățește sănătatea instant

Ai răcit? Poate simți deja durere în gât, dureri musculare sau tuse seacă, însă, poți…

2 ore ago

Premiu pentru EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ. Cine este dr. Șerban Dragosloveanu, omagiat la Gala Capital

Premiu oferit pentru EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ. Cine este dr. Șerban Dragosloveanu, omagiat la Gala Capital…

3 ore ago

Boala epocii moderne capătă amploare. Îngreunează calea către un diagnostic precis

Boala epocii moderne capătă amploare. Este adevărat că adesea uităm că sănătatea noastră este cea…

3 ore ago

Citeste si: