Din cuprinsul articolului
Virusolog român în SUA, semnal de alarmă. E nevoie de o schemă de vaccinare personalizată! „Nu putem să aplicăm aceeași rețetă pentru toată lumea”.
Costel Atanasiu este un renumit biolog român, cercetător în virusologie, școlit în România, Marea Britanie și SUA. De aproape două decenii, acesta lucrează la institute științifice și universități din Philadelphia, statul Pennsylvania, exact în domeniul cel mai febril al acestor vremuri: virusologia.
Cercetătorul român a explicat, potrivit 360medical.ro, că, în momentul de față există 4 categorii de persoane:
În acest context, virusologul român atrage atenția că nu trebuie aplicată aceeași rețetă pentru toată lumea, susținând ideea personalizării schemei de vaccinare anti-covid.
„Cred că s-a procedat foarte bine că s-a început în acest moment doar cu persoanele vulnerabile. Și este mai bine așa din două motive.
Persoanele vulnerabile nu au nici un răspuns imun probabil foarte bun, deci cantitatea de anticorpi pe care ele o țin nu este la fel de bună cu a unei persoane sănătoase.
Mai este încă o problemă foarte importantă: aceste persoane vulnerabile au fost primele care au fost vaccinate.
Deci, a trecut atât de mult timp încât chiar și dacă au avut un răspuns imun foarte bun, acum este foarte jos”, a declarat cercetătorul Costel Atanasiu, potrivit sursei citate.
Costel Atanasiu a subliniat că răspunsul imun la fiecare din aceste doze de vaccin anti- covid este foarte diferit.
,,După prima doză răspunsul este cam anemic, răspunsul imun pentru doza a doua este mult mai mare, de 100 până la 10.000 de ori mai puternic decât prima doză. Cea de-a treia doză, boosterul, va crește cam de 5-10 ori mai mult decât rapelul, decât doza a doua”, a explicat specialistul, adăugând că următoarea doză ar putea fi făcută după 8 sau 10 luni și ,,după fiecare booster care-l facem de aici încolo se va mări distanța până la următorul booster”.
Cercetătorul român a avertizat că cei care trec prin boală au răspunsul imun este mai slab decât dacă cei vaccinați cu două doze de vaccin.
„Interesant este că la o persoană care a trecut prin boală și face o singură doză de vaccin, răspunsul este fantastic de mare. Este mult peste răspunsul pe care-l obții după două doze de vaccin, dar după prima doză de vaccin se ajunge la un platou.
Nu se poate mări mai mult și practic a doua doză pentru persoanele care au trecut prin boală este inutilă. Deci o singură doză este suficientă. Problema este următoarea: nu toată lumea trece prin boală la fel. Deci nu poți să standardizezi.
Dacă vrei într-adevăr să faci boosterul, trebuie să-ți faci o dozare exactă înainte”, a subliniat Costel Atanasiu.
Virusologul stabilit în SUA consideră că ar trebui făcută personalizarea schemei de vaccinare în funcție de tipul de persoană.
,,În special la persoanele care au trecut prin boală trebuie să fim foarte atenți. Nu putem să aplicăm aceeași rețetă pentru toată lumea”, a spus Costel Atanasiu.
În cazul imunizării prin vaccinarea încrucișată, Costel Atanasiu spune că rezultatele au fost bune, dar nu s-a înregistrat o creștere dramatică. Probabilitatea de a se infecta cu COVID-19 este mai mică pentru o persoană care a trecut prin boală și este vaccinată decât pentru o persoană care are o schemă completă de vaccinare.
,,Dacă ai trecut și prin boală și ai făcut și vaccin, sunt convins că ai un nivel de anticorpi foarte ridicat. Dar ca să fii sigur, atunci trebuie să faci un test. Dacă testul îți arată că ai un nivel scăzut de anticorpi, atunci da, poți să faci un booster, bineînțeles. Dar altfel nu”, a concluzionat cercetătorul Costel Atanasiu.
Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…