Categories: Expertul zilei

Virgil Păunescu aruncă bomba! „Acest vaccin nu poate închide această pandemie, sub nicio formă. Nici dacă am avea pentru toată planeta”

Virgil Păunescu, declarații incendiare: „Acest vaccin nu poate închide această pandemie, sub nicio formă. Nici dacă am avea pentru toată planeta”.

Joi, 13 ianuarie, medicul Lucian Duță l-a avut ca invitat, în cadrul emisiunii „Fără anestezie”, pe EVZ PLAY, pe dr. Virgil Păunescu, profesor la Facultatea de Medicină din Timișoara, unul dintre puținii imunologi români.

„Scopul acestui proiect este de a aduce în prim-plan discuții doar între medici pe teme extrem de actuale, fără patimă și mai ales în interesul pacienților”, a precizat medicul Duță.

„A fost o campanie de linșaj mediatic fără precedent la adresa mea”

Încă de la începutul emisiunii, medicul Lucian Duță a ținut să clarifice că doctorul Păunescu este un specialist în toată puterea cuvântului, iar opiniile sale în ceea ce privește pandemia au greutate și acuratețe.

„Au existat discuții că de ce nu apar specialiștii să vorbească. Aș vrea să spun că nu există specializare mai importantă, în actualul context pandemic, decât cea de imunologie (specializare pe care dr. Virgil Păunescu o are, n.red.)”, a precizat medicul Lucian Duță, încă de la începutul interviului.

Din păcate, profesorul Virgil Păunescu a fost supus unei campanii de linșaj mediatic „fără precedent”, tocmai pentru că și-a exprimat opiniile liber.

„Eu am vorbit liber cât am știut despre această pandemie și acest virus, și asta mi-a atras o reacție extrem de violentă din partea unei părți a presei. A fost o campanie de linșaj mediatic fără precedent la adresa mea. Am fost făcut în toate felurile, de la „incompetent”, „rom”… Atacurile au fost la persoană, niciodată n-am avut discuții despre vreo tehnologie. Am fost și anchetat de trei ori.

Virgil Păunescu, declarații incendiare: „Acest vaccin nu poate închide această pandemie, sub nicio formă. Nici dacă am avea pentru toată planeta”

Întrebat dacă actuala pandemie se transformă „încet-încet” în endemie, „adică începe să dispară”, doctorul Virgil Păunescu a ținut să menționeze că, dat fiind că vaccinul anti-covid nu seamănă cu un vaccin clasic, pandemia nu „va fi închisă” doar prin vaccinare.

„Nu știm. Nu știm, pentru că virusul se multiplică încă la un nivel foarte mare de persoane vaccinate sau nevaccinate. Asta este marea problemă a vaccinului, care nu seamănă a vaccin clasic. N-a existat vaccin cu care să ne vaccinăm din trei în trei luni.

Deci, acest vaccin nu poate închide această pandemie, sub nicio formă. Nici dacă am avea pentru toată planeta. Pentru că cei care sunt infectați continuă să favorizeze replicarea virusului, iar virusul este extrem de instabil. Se poate muta extrem de ușor, așa că ne putem trezi peste încă alte trei-patru luni, cu o variantă care să ne întoarcă înapoi la Delta.

Afirmația conform căreia pandemia s-ar afla la final este, prin urmare, „o speculație”, susține dr. Păunescu.

„Noi nu știm ce se va întâmpla. Asta este o bănuială, că având în vedere varianta asta mai moale, s-ar putea închide pandemia. Dar asta este o speculație. Nu mai țineți minte că pandemia se termina în vară, sau în toamnă, iar în vară?… Și deja sunt doi ani.

În general, cu coronavirusurile cu care am avut noi de-a face până acum și care nu au fost atât de agresive, că mai sunt niște coronavirusuri care circulă endemic de 50 și ceva de ani, și n-am scăpat de ele, pentru că suferă mici mutații și în permanență sunt aici, prezente cu noi”, a mai spus specialistul român.

 

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

8 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

9 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

9 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

10 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

10 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

10 ore ago

Citeste si: