“La instigarea inculpatului Musta Virgil Filaret, în calitățile lor de director medical, respectiv asistent medical coordonator al Ambulatoriului de Boli
Infecțioase, inculpatele Manolescu Diana Luminița și Albu Maria Diana, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu în sensul că nu au făcut niciun demers pentru
constatarea abaterilor disciplinare și aplicarea sancțiunilor corespunzătoare sau, după caz, sesizarea Comisiei de cercetare disciplinară în vederea sancționării celor trei asistente medicale.
Mai mult, inculpata Albu Maria Diana ar fi întocmit iar inculpata Manolescu Diana Luminița ar fi aprobat foile colective de prezență în conținutul cărora au fost evidențiate formal orele lucrate de cele trei asistente.
Despre ce sumă de bani este vorba
Astfel, inculpatul Musta Virgil Filaret le-ar fi determinat pe cele trei asistente să își încalce atribuțiile de serviciu reglementate de dispozițiile din Codul Muncii, Regulamentul intern al spitalului și fișa postului”, se mai arată în comunicatul DNA, citat de biziday.ro.
Prejudiciul cauzat Spitalului Victor Babeș depășește 12.178 de lei, iar societatea la care este asociat Virgil Musta ar fi obținut în mod ilegal 172.508 de lei.
Procurorii au pus sechestru pe suma de 12 mii de lei aparținând inculpatului Musta Virgil Filaret, aflată într-un cont bancar, se mai precizează în comunicatu transmis de DNA.