Din cuprinsul articolului
Violența în familie face victime la nivel înalt. Politician român, ordin de protecție împotriva soției, după ce a fost bătut.
Prin „violenţă în familie” se înțelege orice act vătămător, fizic sau emoţional care are loc între membrii unei familii. Aceste acte de violență pot include un singur episod sau mai multe, formând un model de comportament abuziv prin exercitarea controlului.
Specialiștii spun că violența în familie este un comportament intenționat. Scopul violenței în familie este stabilirea și exercitarea puterii și controlului asupra altei persoane.
Violența în familie nu depinde de condiția socială, de educație, de rasă, religie sau orientare sexuală. Pot fi afectate femeile, tinere sau la vârsta a treia, căsătorite sau într-o relație, cu copii sau fără copii, bogate sau sărace, care au serviciu sau sunt casnice.
Și, deși în general abuzatorii sunt bărbații, sunt și cazuri, din ce în ce mai dese, în care bărbații sunt cei abuzați, victimele violențelor în familie.
Este și cazul unui politician din România. Gabriel Grigore Mocanu este un consilier local din comuna Făurei, fost candidat ProRomania la fotoliul de primar al orașului. Bărbatul a cerut emiterea unui ordin de protecție împotriva soției sale, după ce ar fi fost bătut de aceasta.
Potrivit debraila.ro, Gabriel Grigore Mocanu a fost bătut de soție după ce a refuzat-o să bea împreună. Politicianul povestește că, în timp ce se uita cu fiul său la televizor, soţia sa a a ajuns acasă, fiind băută.
I-ar fi cerut să bea împreună şi pentru că bărbatul a refuzat-o, femeia a devenit violentă. A fost motivul pentru care bărbatul a sunat la 112.
„A început să-l lovească cu palmele, pumnii, cu un pahar în zona fetei, gâtului, abdomenului. În urmă acestor lovituri, i-au rămas leziuni. Reclamantul arată că și în trecut s-au mai întâmplat astfel de episoade pe fondul consumului de alcool de către soția să”, potrivit motivării instanței de judecată.
Bărbatul a mai arătat că a părăsit locuința din cauza „stării de temere” pe care soția i-a creat-o, subliniind că partenera de viață devine violentă atunci când consumă alcool.
Femeia a negat acuzațiile, afirmând în față instanței că „soțul sau o bate, dar nu a vrut să-l facă de ras”.
Instanța a admis cererea consilierului și a emis un ordin de protecție pentru 3 luni.
Mai mult decât atât, instanța a apreciat că „rămânerea intimatei în proximitatea victimei prezintă un pericol pentru integritatea psihică și fizică a acesteia, existând suficiente indicii că intimată ar putea săvârși noi acte de violență”.
La alegerile locale din 2020, Gabriel Grigore Mocanu s-a clasat pe locul 2 în lupta pentru Primărie. Mocanu a primit 530 de voturi, în timp ce social-democratul Ionel Voinea a câștigat un nou mandat cu 757 de voturi.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…