Vinovăția se învață. Cum apar programele distructive din spatele acestei emoții

Vinovăția se învață. Cum apar programele distructive din spatele acestei emoții.

De cele mai multe ori, atunci când ne simțim vinovați ne temem de pedeapsa divină. Teama de judecata lui Dumnezeu este atât de adânc engravată în celulele noastre, încât nu facem decât să intrăm și mai mult într-un cerc al Vinovăției eterne.

E adevărat că am fost înzestrați cu liberul arbitru, ceea ce înseamnă că putem să facem tot ceea ce credem noi de cuviință. Și, totuși, de ce ne simțit atât de vinovați?

O explicație la această întrebare a oferit-o psihoterapeutul Beatrice Enăchescu, în cadrul emisiunii DocPlay, pe contul de YouTube „Doctorul Zilei”.

„Atunci când Dumnezeu ne-a creat, ne-a creat cu un dar extraordinar. Ne-a creat cu niște trăsături și niște funcții ale creierului extraordinar de importante. Și ne-a mai dat un dar extraordinar. Acest dar se numește liberul arbitru. Ei, și noi nu prea știm ce să facem cu el și nici cu ce se mănâncă”, a explicat psihoterapeutul

Omul a fost creat cu intenție de Dumnezeu

Omul este creația lui Dumnezeu, nu este o întâmplare a evoluției. Chiar știința arată acest lucru. Gregg Braden, un foarte cunoscut autor motivațional, a dezvăluit faptul că, potrivit celor mai noi cercetări din Yukatan, deși lumea științifică înaintase, inițial, ideea că ne tragem din maimuță, în realitate cercetările demonstrează că acest lucru nu este adevărat.

În contextul în care, s-a descoperit o mumie a unui copil din perioada de dinainte de epoca sumerian. Și, prin ADN s-a demonstrat că noi, oamenii, am fost formați în această structură. Cu aceleași funcții psihice, cu același ADN.

Vinovăția se transmite din generație în generație

Pornind de la această idee, Beatrice Enăchescu, psihoterapeut și fondatorul „Viața la prezent”, a prezentat problema vinovăției dintr-o altă perspectivă. Noi credem că Dumnezeu ne poate pedepsi pe noi, proprii săi copii. Păstrând proporțiile, ce facem noi cu proprii noștri copii, despre care credem că au făcut ceva greșit?

„Întrebarea mea este. În momentul în care îi dai unui copil 100 de lei și-i spui „Îți dau 100 de lei și tu te duci la magazin și faci ce vrei tu cu ei.” Copilul se duce și, în virtutea liberului arbitru face ce vrea. Poți tu, ca părinte, când se întoarce, să-l pedepsești pentru că și-a cheltuit banii cum a vrut el?”

Concluzia acestei este edificatoare și liberatoare, într-un fel.

„Și-atunci, Tatăl nostru din cer, crezi că a pedepsit omul, când i-a dat liberul arbitru?”, a mai spus Beatrice Enăchescu.

Vinovăția se învață. Cum apar programele distructive din spatele acestei emoții

De ce, totuși ne simțim vinovați? Vinovăția este o emoție pe care o învățăm de la cei din jurul nostru.

„Conștiința noastră este cea care s-a format ca urmare a acestei decizii pe care noi am luat-o la Cădere. Chiar și acum copiii învață, cele două emoții: Vinovăția și Rușinea. Copiii nu se nasc cu aceste emoții. Pentru că dacă le-ar avea, n-ar putea să facă lucrurile cu adevărat natural, cu care ei sunt înzestrați. N-ar putea să învețe să meargă, să scrie, să citească.

Gândiți-vă cât curaj și câtă putere au copiii atunci când le dă dantura. Să fim serioși. Un adult țipă în gura mare când îl doare o măsea și ia 50 de pastile! Gândiți-vă ce durere extraordinară are copilul atunci când îi iese dantura. Și cu toate acestea, are această forță de a reprima durerea și de a trece peste, pentru că este în favoarea lui”, a declarat Beatrice Enăchescu.

Între „Eu sunt de vină” și „Eu sunt divină”, ne mănâncă Vinovăția

Ceea ce trebuie să înțelegem cu adevărat este, nu de ce există această emoție, ci ceea ce facem cu această emoție distructivă. Trebuie să privim în trecutul nostru. Acolo unde există niște convingeri, adevărate programe mentale, care, în esență, ne spun încontinuu că oricât ne-am strădui să facem lucrurile într-un anumit fel, nu o să putem să le facem bine.

Cine este cel care hotărăște că ești vinovat sau nu? Nimeni altcineva, decât noi înșine. Dar cum ajungem să ne considerăm vinovați. Simplu. Prin faptul că cei din jur ne-au spus acest lucru. Iar noi, în timp, am învățat această emoție de vinovăție. „Nu ești bun”, „nu ai făcut bine”, „ai greșit”, „nu așa se face”. Sunt lucruri care se adună, în timp, și se transformă, în interiorul tău, în adevărate credințe. Prin  programele distructive și limitative ajungem să ne sabotăm.

Suntem proiectați a fi, cu adevărat, copiii ai lui Dumnezeu. Doar că Vinovăția și, prin urmare, frica de a greși, frica de păcat, ne deturnează, de multe ori, de la menirea noastră.