Categories: Știrile zilei

Vine prăpădul în România. Vremea se schimbă radical în următoarele zile

Din cuprinsul articolului

Dacă mai a fost o lună cu numeroase valuri de frig, luna iunie a început cu valori de aproximativ 30 de grade Celsius, temperaturi care cresc pe zi ce trece. Se anunță o vară toridă. Din informațiile de la ANM rezultă că temperaturile vor face ravagii în organismul uman, care va trebui să se adapteze cu rapiditate la căldura extremă.

Momentan, ne aflăm încă în instabilitate atmosferică, respectiv temperaturi cu mult mai ridicate decât cele normale, la care se alătură furtuni, ploi și chiar grindină care răcoresc solul. Începând de miercuri, 5 iunie, lucrurile se vor modifica și va persista doar căldura extremă.

„Vom continua cu această combinație și în zilele viitoare, adică zone afectate de instabilitate atmosferică, pe de altă parte, temperaturi în creștere începând de miercuri. Așadar, instabilitate mai puțină și temperaturi în creștere”, a spus directorul executiv al ANM, Florinela Georgescu, marţi, la Antena 3 CNN.

sursa foto: rtv.net

Vine prăpădul peste România!

Dacă până vineri mai putem respira liniștiți, prognoza ANM se anunță destul de proastă pentru sfârșitul de săptămână și săptămâna viitoare. Cu toate că suntem doar la început de vară, urmează să ne topim la propriu, în special în București. Sunt anunțate valuri de căldură, iar până pe 12 iunie termometrele vor arăta deja 37 de grade, adică organismul uman va resimți mai mult de 40 de grade.

Elena Mateescu, director ANM, a discutat la Digi24 cu privire la ce ne putem aștepta în ceea ce privește vremea.

„Ne vom apropia din nou de pragul unei zile de caniculă, 35 de grade Celsius, context în care și umezeala aerului fiind destul de ridicată, disconfortul termic va fi în creștere. Așa cum arată datele la acest moment, debutul săptămânii viitoare și cel puțin prima jumătate a săptămânii, până în jurul datei de 12 iunie, e posibil să fie caracterizat de temperaturi de peste 35, e posibil să ne apropiem de 37 de grade Celsius, semn că disconfortul termic va fi unul în accentuare”, a adăugat ea.

 

Recent Posts

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

28 de minute ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

57 de minute ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

10 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

11 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

11 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

12 ore ago

Citeste si: