Din cuprinsul articolului
Vine cel mai mare val de bronșiolite din ultimii 10 ani. Avertismentul medicilor români: Nu duceți sugarii la MALL. Măcar în luna noiembrie
Specialiștii români atrag atenția că, din păcate urmează să ne vom confruntăm cu cel mai mare val de bronșiolite din ultimii 10 ani, din UE.
Din păcate, există o categorie de vârstă extrem de vulnerabilă, nou-născuții prematur, iar părinții trebuie să țină cont neapărat de acest risc.
În urmă cu doar o lună, bolile cu virusul sincițial respirator (VSR) umpleau mai bine de 70% din paturile spitalelor de pediatrie din SUA. Iar în urmă cu doar o săptămână, ministrul sănătății din Franța a activat planul de Situații de Urgență în fața acestei creșteri masive de copii mici cu insuficiență respiratorie. Operații amânate, copii gravi plimbați cu elicopterul, criză de paturi la ATI pediatrie. De asemenea, același scenariu și în Luxemburg.
Avertismentul specialiștilor: Nu duceți sugarii la MALL. Sursă sigură de infecție
Prof. univ. dr. Anca-Doina Pleșca, medic primar pediatrie, neurologie pediatrică, pneumologie pediatrică și președinte al Societății Române de Pediatrie, a explicat că „virusul vine de la Sud la Nord, și de la Vest la Est”, motiv pentru care trebuie să peîntâmpinăm această criză.
Dr. Pleșca a atras atenția părinților să îți țină copii mici departe de locurile aglomerate, în special de mall-uri, „sursă sigură de infecții”.
„Aș menționa faptul că există niște factori importanți care pot să influențeze comportamentul virusurilor care țin, în primul rând de sezon. În al doilea rând, de sistemul imun al gazdei și nu trebuie să uităm ca de aceea copilul cu cât e mai mic e mai receptiv la diferite virale.
Și nu în ultimul rând comportamentul nostru: cum ne comportăm când ducem copiii în mediile aglomerate. E foarte interesant dacă ne ducem într-un supermarket sau într-un mall, vara e prea cald și sunt sugari care sunt plimbați; iarna e prea frig și sunt aduși iarăși la mall. Este sursă sigură de infecție!
Ca și noi, cei care mergem la serviciu, și care ar trebui să avem grijă nu numai de noi, dar și de colaboratorii noștri, în vederea preîntâmpinării diseminării infecțiilor.
Știam că lucrurile nu sunt chiar așa, că emisfera nordică în care ne aflăm e caracterizată printr-o epidemie care începe lent, frumos, cu câteva cazuri prin septembrie și s-ar cam termina în decembrie.
Lucrurile vedem că sunt cu totul diferite și de asemenea clima este foarte importantă. În clima temperată se constată că virusul sincițial respirator în mod regulat determină vârfuri epidemiologice în jumătatea iernii. Vedem că s-a grăbit în acest an.
De asemenea, în zonele unde umiditatea este foarte mare, în general, sezonul ploios se caracterizează prim apariția acestor epidemii sporadice de virus sincițial respirator.
Și pentru că noi locuim în Europa, trebuie să menționez faptul că virusul vine de la Sud la Nord, și de la Vest la Est”, a declarat dr. Anca-Doina Pleșca, în cadrul conferinței despre Virusul Sincițial Respirator în rândul nou-născuților prematur, din 16 noiembrie.
Tratarea simptomatică a infecțiilor respiratorii
Sugarii au nevoie de apă, pentru hidratare, și de oxigen, pentru o bună ventilație.
„Generic vorbind, infecțiile respiratorii la copilul sănătos, chiar și sugar fiind, sunt de etiologie virală, ajungând în primii doi ani să fie dominată până la 80%. Șansa ca el să facă o infecție bacteriană este mult mai mică. Și de aici, consecințele: ce avem de făcut?
În primul rând trebuie să tratăm simptomatic copilul. Să stea într-o atmosferă aerisită, nu la temperatură foarte ridicată. Să fie hidratat. Și poate că aș spune un lucru interesant: sunt multe cărți referitoare la bronșiolita acută, a cărui agent etiologic este virusul sincițial respirator, în care se concluzionează două elemente pentru formele ușoare de boală.
Copilul mic are nevoie de apă, ca să se hidrateze, și în felul acesta să nu facă febră care să-i genereze o agravare a respirației, și de oxigen, pentru a se putea ventila mai bine.
Elemente esențiale, la care noi vom compensa cu tratamentul judicios al febrei atunci când ea apare, și nu preventiv”, a explicat dr. Pleșca.
Ce avem de făcut în caz de boală?
„Fie că e vorba de o imunitate activă, „m-am îmbolnăvit!”, dar nu se știe ce consecințe va avea copilul în urma bolii, fie că-l vaccinez, modul activ prin care eu lupt împotriva unui agresor infecțios. Sau, există imunitatea pasivă, când de la persoană, în speță mama, prin intermediul laptelui, copilul este imunizat.
Există de asemenea posibilitatea unor anticorpi care, în mod artificial, sunt administrați copilului pentru a-i ajuta pe aceștia evite o îmbolnăvire”, a mai spus dr. Anca-Doina Pleșca.
Atenție! Vine cel mai mare val de bronșiolite din ultimii 10 ani
La rândul său, cunoscutul medic pediatru Mihai Craiu avertizează asupra unui val de bronșiolite „de 3 ori mai mare decât cel de anul trecut și cel mai mare din ultimii 10 ani din UE, a început să măture emisfera nordică”.
„Nu e numai o problemă pe malul celălalt al oceanului. Ministrul sănătății din Franța a activat planul de Situații de Urgență în fața acestei creșteri masive de copii mici cu insuficiență respiratorie.
Operații amânate, copii gravi plimbați cu elicopterul, criză de paturi la ATI pediatrie… Și nu e numai Franța… Si în Luxemburg e la fel… Iar la noi abia a inceput”, scrie medicul Mihai Craiu pe Facebook.
Dr. Mihai Craiu oferă sfaturi pentru părinții care au copii mici, cei mai expuși la îmbolnăvire.
„Scriam la începutul lunii că sezonul de boli virale va fi deosebit de zgomotos anul acesta pentru copiii mici.
A inceput acum mai mult de o lună cu școlarii. Și unii s-au plâns… Vai, vai iar spălat mâinile, jos masca, nu mai vrem dictatură medicală etc, etc (…)
Bun. Asta e… Suntem „deștepți” și nu ne interesează regulile. Sau suntem cu nervii la pământ și nu mai vrem vești proaste… De parcă ar fi perfect în toate componentele vieții cotidiene din România…”, a mai spus medicul și a făcut câteva recomandări simple, „pentru cei care vor sfaturi”:
- Familiile care au un copil mic, mai mic de 6 luni, TREBUIE să aibă grijă. În SUA 4 din 1000 de copii de această vârstă au ajuns spitalizați și ventilați, numai din octombrie încoace. Chiar nu există atâtea ventilatoare de copil în România!
- “Grijă” înseamnă tot ce făceam în 2020, la începutul pandemiei – spălat bine mâinile, evitat să atingem fața, ochii, gura sau nasul, în special în spații publice, fără să ne dezinfectăm anterior, respectăm eticheta tusei, acoperind nasul și gura cu cotul sau cu un șervețel de unica folosință.
- Și MAI ALES nu ducem sugarii mici la locuri comune de joacă sau la Mall. Măcar luna noiembrie, căci acum e riscul maxim.