Din cuprinsul articolului
Vindecări miraculoase. România e o țară binecuvântată, cu locuri și oameni cu adevărat speciali. Fie că se află în Moldova, sau în Muntenia, sau în Ardeal, există locuri care au devenit celebre de-a lungul timpului, pentru puterile lor miraculoase.
Oamenii vizitează aceste locuri speciale, fie din curiozitate, fie cu credință, în speranța că cele mai arzătoare dorințe ale lor vor deveni realitate.
Iată, în cele ce urmează, câteva dintre aceste locuri din România, celebre pentru vindecările miraculoase.
Locuri miraculoase din România. 1. Izvorul tămăduitor de la Izbuc
În judeţul Bihor, la Mănăstirea Izbuc, sălăşluieşte un izvor cu apă tămăduitoare, care izvorăşte chiar în incinta lăcaşului. Curge intermitent şi se transformă în leac vindecător în Vinerea Luminată. Oricât de gravă ar fi suferinţa cuiva, se spune că la Izbuc îşi găseşte alinarea.
2. Crucea de la Coslogeni
Mulți bolnavi și-au găsit vindecarea la Schitul Crucii de la Coslogeni. Cei ce nu puteau vorbi au primit grai, iar orbii şi-au recăpătat vederea. De-a lungul timpului, Sfânta Cruce a crescut în înălţime şi, printr-o taină numai de Dumnezeu știută, la zi de Sărbătoare mare, Crucea se umple de mir.
Locuri miraculoase din România. 3. Troița de la Ionești
Troița de la Ionești a devenit celebră după ce aici s-au întâmplat mai multe miracole. Aceasta se află în județul Argeș și a fost ridicată după ce un bătrân a visat-o pe Maica Domnului timp de trei nopți la rând. În vis, bătrânului i se cerea să clădească un loc de rugăciune lângă fântâna de la Ioneşti și astfel a apărut Troița de la Ionești.
4. Mănăstirea armenească de la Hagigadar
Puţină lume ştie că în România există o singură mănăstire armenească şi aceea se află în apropierea oraşului Suceava, la Hagigadar. I se mai spune și Biserica dorințelor, pentru că aici multe dorințe se împlinesc, iar pentru aceasta trebuie să urci dealul mănăstirii în genunchi, să înconjori biserica de trei ori, apoi să mergi la preot pentru a-ţi citi rugăciunile.
Locuri miraculoase din România. 5. Schitul Șatra Pintii
Cei care ajung la Schitul Șatra Pintii pot descoperi mai multe izvoare despre care se crede că au puteri tămăduitoare. Tot în acest loc există și o fântână cu apă, veche de pe vremea haiducului Pintea, despre care se spune că are puterea de a vindeca foarte multe boli.
6. Peştera Muierilor
Unul dintre cele mai fascinante monumente ale naturii de pe teritoriul ţării noastre este Peștera Muierilor. Situată în comuna Baia de Fier din judeţul Gorj, scobită de vreme în interiorul muntelui de calcar de lângă râul Galbenul, Peștera ar fi un loc magic.
Se spune că în interiorul ei, femeile ce nu pot avea copii capătă darul procreerii. Astmul, diabetul, reumatismul, depresia, insomnia, dereglările hormonale dispar ca prin minune după câteva ore petrecute în Peştera Muierilor.