Sari la conținut

Vin deciziile de recalculare a pensiilor. Ce se întâmplă dacă nu ești acasă?

pensie
Sursă foto: Playtech
decizie luata de guvern

Începând de vineri, deciziile privind recalcularea pensiilor vor ajunge la români! Este mesajul pe care președintele Casei Naționale de Pensii l-a transmis în exclusivitate pentru Realitatea Plus.

De asemenea, Daniel Baciu a dorit să aplaneze și temerile pensionarilor, precizând că dacă aceștia nu sunt acasă când vine poștașul, acest lucru nu înseamnă că nu vor putea beneficia de recalculare.

„Ar fi ideal ca să fie acasă, ca să primească acest plic. Dar nu este nici o tragedie dacă nu primească această hârtie… (…) Deci chiar dacă nu primești acest document, oamenii primesc cuantumul pensiei recalculat conform noii legi a pensiilor. Și aici vorbim de 4,6 milioane de pensionari care au intrat în această etapă,” a precizat Daniel Baciu, în exclusivitate la Realitatea Plus.

Potrivit șefului Casei de Pensii, această decizie reprezintă practic un simplu document de informare.

Șeful Casei de Pensii a oferit și un exemplu în care pensia unei persone va fi majorată cu 1.000 de lei de la 1 septembrie, în urma acestui nou calcul.

Casele teritoriale de Pensii nu au comunicat cum vor fi livrate adeverințele. Nu vor fi expediate în ordine alfabetică. Poșta Română va distribui mai întâi pensiile simple. Este vorba despre pensiile vârstnicilor care au muncit cel puțin 25 de ani și care nu vor mai putea beneficia de majorări importante, din pricina stagiului scurt de cotizare.

Nu toți pensionarii în vârstă vor primi pensii mai mari

Majoritatea banilor vor reveni pensionarilor care au fost pe piața muncii timp de peste 35 de ani. Însă surse din cadrul oficiului de pensii susțin că este posibil ca anumite decizii de recalculare să nu ajungă deloc la beneficiari. Chiar și după 1 septembrie.

„Deciziile se dau până la 1 septembrie sau chiar după. Volumul de muncă este foarte mare și documentele trebuie verificate înainte de a ajunge la oameni”, au declarat surse din Casa de Pensii, potrivit EVZ.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel