Sari la conținut

VIDEO. Un simptom-cheie trădează riscul de îmbolnăvire de demenţă

dementa
Sursă foto: arhiva Dpctorul Zilei
Semne de dementa mai putin cunoscute

Primele semne de demenţă includ adeseea probleme de memorie şi de concentrare sau dificultăţi în luarea deciziilor, care afectează viaţa zilnică a unei persoane.

Medicii atrag atenţia că această boală degenerativă poate avea un impact dramatic asupra calităţii vieţii de zi cu zi, amenintând gradul de independenţă al bonavului.

Un nou studiu scoate în evidenţă un nou simptom-cheie care trădează riscul de îmbolnăvire de demenţă. Se pare că un semn distinctiv apare la ochi, mai exact pe retină, care este afectată de formarea plăcilor de amiloid.

Acestea reprezintă mici depozite de proteine toxice care sunt localizate de regulă între celulele creierului. Potrivit experţilor americani de la Universitatea California din San Diego, acest semn este foarte frecvent la pacienţii cu demenţă. Medicii încearcă să gasească noi metode de prevenire a formării acestor plăci de amiloid.

„Biomarker” pentru demenţă

Cercetătorii au comparat rezultatul analizelor oftalmologice şi neurologice la pacienţii cu plăci de amiloid pe retină şi în creier, concluzionând că prezenţa punctelor din globul ocular se corelează cu cele descoperite la nivel  cerebral, responsabile de declanşarea bolii Alzheimer.

Astfel, acest semn care apare la nivelul ochilor ar putea fi considerat un „biomarker” pentru demenţă, care poate orienta din timp, preventiv, diagnosticul la controlul făcut de medicul de specialitate.

Boala Alzheimer este o boală neurologică degenerativă comună care evoluează cu atrofie cerebrală progresivă, manifestată clinic prin pierderea funcţiilor cognitive şi tulburări comportamentale. Potrivit medicilor, declinul cognitiv apare, în general, după vârsta de 60-65 de ani, iar aproximativ 25% din cazuri se moştenesc în familie.

Semne timpurii de demență

Demența este foarte greu de depistat, iar semnele apărute în faza incipientă a bolii sunt subtile și vagi, iar de multe ori pot fi ignorate, potrivit portalului thecarehub.ro. Cele mai comune sunt: confuzia, schimbarea personalități sau pierderea frecventă și progresivă de memorie.

Pacientul este independent, dar simptomele încep să se dezvolte prin manifestarea unor:

  • probleme de memorie;
  • schimbări de personalitate;
  • stări de irascibilitate;
  • stări de apatie/anxietate/depresie;
  • momente de pierdere a lucrurilor;
  • repetiții verbale (afirmații sau întrebări);
  • rătăciri în locuri familiare;
  • uitări de nume;
  • exprimări prin intermediul unor cuvinte nepotrivite;
  • rezolvări deficitare ale anumitor sarcini;
  • probleme în a exprima atașamentul față de cei apropiați.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel