Categories: Ştiri sănătate

VIDEO/Un mire a ajuns la spital chiar în noaptea nunții după ce nuntașii l-au aruncat în aer și nu l-au mai prins

Un bărbat de 31 ani a ajuns la spital direct de la propria petrecere de nuntă, după ce amicii l-au aruncat în aer, în toiul petrecerii, dar nu l-au prins la timp în cădere, iar el s-a izbit puternic de pământ.

Potrivit medicilor de la Ambulanța Bihor, mirele și-a fracturat două vertebre. Incidentul a avut loc vineri, 17 septembrie, la o sală de evenimente din Băile Felix, a informat portalul BihorJust.

“După circa 40 de minute de la dansul mirilor, în jurul orei 20:40, au venit să mă ia pe sus, dar nu m-au luat cum trebuie. M-au aruncat odată în sus, pe urmă când m-au aruncat a doua oară, m-au scăpat și am căzut pe spate”, a declarat, de pe patul de spital, pentru BihorJust, Liviu Filimon.

Răni grave la două vertebre

Imediat după ce mirele a căzut, nuntașii l-au apucat de mâini și picioare și l-au așezat pe scaun, ceea ce, crede Liviu, l-ar fi afectat din punct de vedere medical: “Trebuia să nu mă fi mișcat când eram întins pe jos.”

O ambulanță chemată de urgență l-a transportat pe mirele rănit la Spitalul Județean de Urgență din Oradea. Acolo se află și acum, internat sub supravegherea medicilor, și urmează să fie supus mai multor investigații de specialitate. Se pare că a suferit răni grave la două vertebre, motiv pentru care Liviu se teme de ce e mai rău. Imobilizat la pat, el spune că în seara în care a fost adus la spital își putea mișca puțin piciorul stâng, dar dreptul deloc. Între timp, în cursul dimineții de sâmbătă, a reușit să își miște ambele picioare.

Se gânește să dea nuntașii în judecată

Liviu Filimon recunoaște spune că se gândește dacă să îi dea sau nu în judecată pe cei responsabili de cumplita întâmplare: “Am luat legătura cu un avocat, însă mă gândesc pe mai departe ce voi face.”

În astfel de cazuri, în termen de 3 luni de la incident, se poate face o plângere penală pentru vătămare corporală din culpă sau se poate merge pe răspundere civilă delictuală, a declarat, pentru BihorJust, avocata Ioana Țenț. “În cazul în care victima dorește să îi dea în judecată, poate cere daune materiale alcătuite dintr-o sumă de bani pe care o dorește, iar instanța de judecată va decide care sunt daunele pe care trebuie să le primească”, a precizat avocata Ioana Țenț.

 

Recent Posts

Mare atenție! Boli netratate care pot duce la cancer: Trebuie obligatoriu să mergem la MEDIC

Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…

14 minute ago

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

43 de minute ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

54 de minute ago

Cum să îți dai seama dacă ți s-au făcut vrăji: 3 semne de avertizare

Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…

o oră ago

Vine URGIA în România. Vremea o ia razna în zilele următoare! Prognoza ANM modificată

De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…

2 ore ago

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

2 ore ago

Citeste si: