Daria Dima, o fetiţă de numai 3 anişori din Constanţa, a fost salvată în ultimă clipă de medicii bucureşteni, care i-au extirpat o tumoră pe creier de 15 mm. Biopsia, însă, a arătat că micuţa mai trebuie să treacă un prag foarte important ca boala să nu recidiveze şi să-i curme viaţa.
Medicii din Bucureşti, acolo de unde Daria a primit rezultatele biopsiei, i-au recomandat ca şedinţele de radioterapie să le facă în străinătate, deoarece ţara noastră încă nu dispune de tehnologia necesară pentru astfel de şedinţe sub anestezie pentru copii. Astfel, Daria a fost transferată la Spitalul Acibadem din Turcia, însă din păcate costurile şedinţelor de radioterapie depăşesc cu mult capacităţile financiare ale mamei – 17.000 de Euro.
În acest sens, Asociaţia “Salvează o inimă”, care i-a acoperit integral costurile operaţiei de la începutul anului (10.000 de Euro), a redeschis campania de strângere de fonduri pentru Daria Dima. Până în prezent, s-a strâns 69% din suma necesară, iar fetiţa este nerăbdătoare ca totul să se termine cu bine şi să se întoarcă sănătoasă şi să aibă o copilărie normală. “Vă mulţumesc tuturor ca aţi fost alături de mine şi să fiţi în continuare pentru a termina tratamentul! Vă mulţumesc”, este mesajul video trimis din Turcia de Daria Dima (3 ani).
Cum îi poţi salva viaţa Dariei?
Şi tu îi poţi salva viaţa Dariei, trimiţând un simplu SMS de 2 Euro, la 8832, cu textul “Daria” sau donând online (prin card sau Paypa) pe https://salveazaoinima.ro/campaigns/daria-dima/. Donaţii pot fi făcute, de asemenea, în conturile bancare ale Asociaţiei “Salvează o inimă”: RO05BTRL00701205W82870XX (cont în Lei), RO28BTRLEURCRT00W8287001 (cont în Euro), RO68BTRLUSDCRT00W8287001 (cont în Dolari).
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…