Din cuprinsul articolului
În Europa există un loc special unde, la propriu, se întorc banii cu lopata de sute de ani, urmând un ritual istoric. Mulţi turişti sunt atraşi de acest loc.
Este vorba de capitala Italiei, Roma, unde vizitatorii se adună la Fântâna Trevi pentru a-și pune o dorință aruncând monede în apă.
Pe măsură ce monedele vizitatorilor poartă dorințe de dragoste, sănătate sau o întoarcere în Orașul Etern, ele oferă un ajutor practic unor oameni pe care turiștii nu îi vor întâlni niciodată, relatează Reuters, citată de Agerpres.
Cum sunt colectaţi banii din fântână
Extragerea monedelor este un spectacol și implică muncitori de la compania regională de utilități ACEA care se țin în echilibru pe marginea vastei fântâni baroce, folosind mături lungi și furtunuri de aspirare.
În prezent, monedele sunt lăsate să se adune câteva zile, înainte de a fi scoase şi transportate la filiala din Roma a organizaţiei caritabile catolice Caritas, care numără găleţi întregi de mărunţiş cu care finanţează o bancă de alimente, o cantină pentru săraci şi proiecte de asistenţă socială.
Numai în 2022, Caritas a colectat 1,4 milioane de euro (1,52 milioane de dolari) din fântână şi se aşteaptă ca suma strânsă în 2023 să fie mai mare.
Banii adunați sunt ulterior predați către Caritas, unde monede șe sunt uscate cu uscătoare pentru păr şi pentru vase, sortate şi numărate. Pe panourile din jurul fântânii se explică faptul că mărunţişul este folosit în scopuri caritabile, ceea ce îi bucură pe mulţi dintre turiştii care se pozează lângă acest punct de reper.
Care este legenda?
Istoria fântânii
Fântâna Trevi, finalizată în 1762, acoperă o latură a Palazzo Poli din centrul Romei, cu statuile sale de Tritoni care ghidează carul cu scoici al zeului Oceanus, ilustrând tema îmblânzirii apelor.
Este locul în care regizorul italian Federico Fellini a plasat una dintre cele mai faimoase scene din cinematografie în „La Dolce Vita”, cu Anita Ekberg intrând în fântână după miezul nopții și făcându-i semn lui Marcello Mastroianni să i se alăture. În prezent, este interzis să te scalzi în apele ei, iar turiștii riscă amenzi dacă o fac.
De două ori pe săptămână, până la patru muncitori colectează monedele, a declarat Francesco Prisco, manager la ACEA. Fântâna este golită pentru a fi curățată de două ori pe lună.
După ce monedele au fost măturate într-un șir lung de o mătură cu bătaie lungă, sunt aspirate de furtunuri și duse în biroul Caritas, unde angajatul Fabrizio Marchioni le întinde pe o masă imensă pentru a fi uscate.
Pe lângă monede, muncitorii au scos din apă bijuterii, proteze dentare, medalii religioase, chiar și cordoane ombilicale.