Din cuprinsul articolului
Fostul candidat prezidenţial independent Călin Georgescu face noideclarații controversate, susținând că România deține toate metalele rare posibile.
Potrivit acestuia, ţara noastră deţine în subterant inclusiv așa-numitul „aur monoatomic”, un element care nu figurează în tabelul lui Mendeleev, dar care nu este recunoscut de comunitatea științifică.
Resursele naturale, cheia redresării economice a României
Într-un interviu recent acordat jurnalistului Ion Cristoiu, acesta a afirmat că resursele naturale sunt cheia redresării economice a României, făcând referire la metale rare, sare și petrol. Întrebat ”cum rezolvăm problema economică”, Georgescu a spus ”resursele naturale. Sarea, petrolul, metalele rare”.
Apoi a vorbit despre presupuse metale rare precum aurul monoatomic care nu există în tabelul lui și care sunt folosite în teoriile conspirației.
”România are toate metalele rare posibile și imposibile din tabelul lui Mendeleev. Avem aurul monoatomic. Nici nu există pe tabloul lui Mendeleev. Toate elementele rare și foarte rare ale tabloului lui Mendeleev există în România”, a spus Călin Georgescu.
Viitorul, dominat de accesul la apă
Acesta a adăugat că viitorul va fi dominat de accesul la apă, susținând că prima conductă care va zgudui economia mondială nu va transporta petrol, ci apă.
„Foarte rapid se joacă totul pe resurse și pe securitate proprie. Noi, ca țara, avem cel mai mare avantaj de a avea și apă și hrana și energie. Viitorul va fi al apei. Când mă uit la Arabia Saudita, Israel, toata zona asta… de ce suferă? lipsa apei. Când prima conductă va fi de apa si nu de petrol, va zgudui toata scena economica a lumii“, a mai spus Călin Georgescu.
Aurul monoatomic, ascuns în munţii Bucegi?
Conceptul de aur monoatomic a fost popularizat în anii ’80 de către David Hudson, însă ştiinţa respinge existenţa acestuia şi presupusele sale beneficii.
Existenţa aurului monoatomic este prezentată ca fiind legată de procese de alchimie, ştiinţa străveche speculativă care avea ca scop transformarea metalelor obişnuite în aur, dar şi găsirea unei substanţe care să vindece toate bolile. Cei care promovează aurul monoatomic susţin că acesta vindecă bolile şi asigură longevitatea.