Diabetul zaharat este o problemă de sănătate publică şi este nevoie de creşterea gradului de conştientizare a pacienţilor, dar şi a familiilor lor cu privire la această afecţiune, a afirmat, joi, ministrul Sănătăţii, Victor Costache, cu prilejul Zilei Mondiale a Diabetului.
„Diabetul zaharat este o problemă de sănătate publică şi este nevoie de creşterea gradului de conştientizare a pacienţilor, dar şi a familiilor lor cu privire la această afecţiune. Vom creşte accesul pacienţilor la medicamente prin introducerea de noi molecule în listele de medicamente compensate şi gratuite, dar consider că este necesară dezvoltarea programului naţional curativ, dar şi o îmbunătăţire a modului în care funcţionează subprogramul de diabet de tip 2, prin care este asigurat accesul copiilor la sistemele de monitorizare continuă a glicemiei şi sistemele de pompe de insulină cu senzori de monitorizare continuă a glicemiei, precum şi a materialelor consumabile aferente acestora. Voi avea o discuţie în acest sens cu preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate”, a declarat Victor Costache, citat într-un comunicat de presă.
Diabetul zaharat este o boală cronică, netransmisibilă, caracterizată printr-un nivel ridicat al glicemiei în sânge, provocat de defecte în producerea şi/sau folosirea necorespunzătoare a insulinei în organism.
Potrivit specialiştilor, alimentaţia nesănătoasă de tip fast-food, lipsa activităţilor fizice, stresul, poluarea excesivă sunt doar câteva din cauzele care astăzi au făcut ca diabetul să se răspândească.
Alimentaţia sănătoasă, mişcarea şi renunţatul la fumat sunt, potrivit medicilor, principalele metode prin care se poate preveni această afecţiune.
Fructele şi legumele proaspete, alimentele bogate în vitamine şi acizi graşi Omega 3 sunt o sursă de hrană care pot reda starea de sănătate dorită, prevenind astfel afecţiuni nedorite.
De asemenea, şi activitatea fizică este un factor important de prevenţie.
Conform Studiului Naţional privind Prevalenţa Diabetului, în 2017, în România erau înregistrate 1.785.300 cazuri de diabet la adulţi cu vârsta între 20 şi 79 de ani. Anul trecut, 860.558 de pacienţi cu diabet au beneficiat de tratament în cadrul Programului Naţional de Diabet, iar în primul semestru al acestui an numărul acestora a fost de 821.587.
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…