Ce trebuie să facă vara cardiacii. Atenție sporită, atenționează cardiologul.
Medicul primar cardiolog Cristian Udroiu de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti atenţionează, în contextul zilelor caniculare, că persoanele care se aşază “fix în bătaia aerului condiţionat” se pot confrunta cu dureri toracice nespecifice (junghiuri) care pot să le dea stări de agitaţie, iar durerea să îi ducă cu gândul la infarct.
Potrivit mediului Cristian Udroiu, probleme pot apărea în perioada caniculară pentru pacienţii cardiaci şi nu numai.
„Dacă o persoană se aşază fix în bătaia aerului condiţionat, se poate confrunta cu dureri toracice nespecifice (junghiuri) care pot totodată să-i dea o stare de agitaţie. Persoana respectivă poate deveni anxioasă, iar durerea să o ducă cu gândul la infarct. Ceea ce este greşit, însă. Durerea toracică în stânga, în dreptul inimii, nu este periculoasă şi trebuie diferenţiată de „angină”, durerea de inimă care apare în mijlocul pieptului”, afirmă medicul.
„În primul rând, căldura dă o stare de disconfort generală, care agită pacientul. Cresc valorile tensionale, în ciuda unui tratament corect urmat până atunci, aşadar creşte incidenţa accidentului vascular coronarian sau cerebral. Dacă se adaugă şi o umiditate excesivă, atunci pierderea de căldură a organismului prin transpiraţie este împiedicată, ceea ce poate duce, de asemenea, la precipitarea evenimentelor vasculare”, arată doctorul.
El îi sfătuieşte pe oameni să consume chiar şi trei litri de lichide pe zi, în cazul în care nu există contraindicaţii medicale.
„Există multe persoane cărora nu le place să bea apă. Şi asta nu e bine. În condiţii de caniculă, lipsa unui consum de apă duce la deshidratare, la pierderea de apă şi electroliţi, la hipotensiune severă cu „leşin”. Pur şi simplu oamenii se simt ameţiţi şi ajung să cadă pe stradă, fără să-şi explice. În fond, explicaţia este foarte simplă şi tratamentul şi mai simplu: apa, care trebuie consumată în cantitate de minimum 2 litri pe zi, vara chiar şi 3 litri, dacă pacientul nu are contraindicaţii medicale”, spune medicul.