Sari la conținut

”Viața se stinge în absența ei”. Coenzima cu efecte MIRACULOASE, care previne bolile cardiovasculare și CANCERUL, dar menține și tinerețea pielii

Coenzima miraculoasă. Este un nutrient energetic esențial, de care are nevoie fiecare celulă a corpului omenesc pentru a lupta lupta contra radicalilor liberi. Specialiștii spun că după 30 de ani depozitele de Q10 din organism încep să scadă, iar metabolismul încetinește. De aceea apar bolile

Teoretic, coenzima Q10 îndeplinește în organism două roluri: asigură energie celulelor și le ajută să lupte contra radicalilor liberi fiind un puternic oxidant.

„Orice persoană care a trecut de 30 – 35 de ani ar trebui să ia coenzima Q10. Are nevoie de ea, ca sistemul său imunitar să fie capabil să respingă agresiunile la care organismul este în permanență expus. Viața se stinge în absența ei. (…) E nevoie de ea profilactic, pentru cei cu organism sănătos și care vor să se mențină așa, și au mare nevoie de ea cei care au boli cardiovasculare, neurologice sau digestive, bolnavii de cancer, cei cu scleroză multiplă, toți cei care au imunitate deficitară, diabet, osteoporoză și multe altele”, explica, la simpozionul Farmaciilor Remedia, renumitul ing. Ștefan Manea.

De altfel, chimist de profesie, acesta a inventat și brevetat un tratament-minune unic în lume care combină coenzima Q10 cu efectele benefice ale cătinei, premiat în țară și peste hotare.

Alimente-sursă

În afară de suplimentele de care vorbea specialistul, sunt și alimente care-ți pot aduce un aport de coenzimă Q10. Acestea sunt: carnea de vită, carnea de pui (într-o cantitate mai mică, totuși), anumite organe (inimă, ficat, rinichi), ouăle, sardinele, macroul, tonul, sepia, fructele de mare. Pe lângă ele, însă, Q10 se mai găsește în cartofii dulci, alune, migdale, fistic, nuci verzi, usturoi, conopidă, morcov, broccoli sau ardei gras.

Iată cele trei motive principale pentru care coenzima Q10 este atât de importantă pentru organism:

Este cheia energetică a organismului: Q10 este o coenzimă esențială în procesul de conversie a energiei brute din alimente (adică grăsimi și glucide) în adenozin trifosfat (ATP), forma de energie de care celulele noastre au nevoie pentru a-și îndeplini funcțiile. ATP este vital pentru sistemul muscular al organismului.

Împiedică apariția bolilor: Radicalii liberi sunt factorii principali care determină apariția bolilor degenerative și îmbătrânirea precoce. Coenzima Q10 este un antioxidant de primă linie, care protejează membrana mitocondriilor de stres oxidativ și neutralizează radicalii liberi.

Ea previne oxidarea colesterolului „rău” LDL (care conduce la îngroșarea peretelui vascular și formarea aterosclerozei), îmbunătățind funcția cardiacă. Totodată, s-a constatat că Q10 echilibrează nivelul pH-ului, îmbunătățind activitatea sistemului imunitar și chiar reducând riscul de apariție a cancerului.

Încetinește îmbătrânirea organismului: Scăderea nivelului de Q10, după 30-35 de ani, duce la încetinirea metabolismului energetic. Acesta determină apariția unor procese degenerative la nivelul organelor interne (cum ar fi inima și ficatul), la nivelul mușchilor (prin reducerea masei musculare), la nivelul pielii (apar ridurile, pentru că nu mai este stimulată sinteza colagenului), la nivelul articulațiilor (deteriorarea acestora).

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel