Viața la țară te ferește de alergii

Viața la țară, în preajma unor ferme de vaci este un mod de viață sănătos care te ferește de cumplitele alergii, febra fânului și astmul, conform unui studiu publicat în Science, citat de Agerpres.

Aceștia au menționat că astfel de ferme au mari cantități de praf cu un larg spectru de bacterii provenite de la grajduri, informează agenția DPA.

Cercetătorii susțin că endotoxina tocește răspunsurile imuni antiinflamtorii și îi protejează astfel pe micuți de bacterii. Efectul ei a fost observat și în gospodăriile neagricole în cazul în care acestea sunt expuse la praful din saltele sau de pe podelele din bucătărie.

Pentru testarea conexiunii dintre endotoxină și protecția antialergică, cercetătorii au expus șoareci de laborator la toxina respectivă o dată la două zile, timp de două săptămâni. Șoarecii au fost puși apoi în contact Apoi ei au pus în contact cu acarieni din praful de casă, declanșatori de alergie și astm, și au descoperit că șoarecii nu au dezvoltat simptome alergice. Însă șoarecii dintr-un grup de control neexpuși în prealabil la endotoxină au prezentat astfel de simptome.

Revenind la oameni, cercetătorii au expus celule pulmonare umane la endotoxină și au constatat că expunerea regulată a produs un răspuns inflamator imun mai redus în cazul persoanelor sănătoase decât în cel al persoanelor suferind de astm, al căror nivel al enzimei A20 este, de asemenea, mai scăzut. Utilizând date strânse pentru un alt studiu de la circa 1.700 de copii crescuți în preajma fermelor din Europa, cercetătorii au descoperit totodată că cei cu alergii respiratorii aveau o variație genetică care a provocat niveluri scăzute ale enzimei A20

A.

Sursa – Agerpres

Recent Posts

Simptome ale demenței care apar în viața de zi cu zi. Mulți le ignoră până e prea târziu

Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…

12 minute ago

Predicția din 1995 a lui Bill Gates care s-a adeverit: de ce nimeni nu a luat-o în serios

În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…

42 de minute ago

Pacient cu cancer intestinal: ‘Am crezut că am un hemoroid’

Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…

o oră ago

Excelența în medicină, premiată la Gala Capital. Prof. Dr. Vladimir Ciurea, lider și vizionar în neurochirurgia pediatrică

Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…

o oră ago

Zodii care încheie un ciclu karmic greu, care a durat 16 ani. Intră într-o nouă eră a vieții lor

Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…

2 ore ago

Mare atenție! Boli netratate care pot duce la cancer: Trebuie obligatoriu să mergem la MEDIC

Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…

2 ore ago

Citeste si: