Zumzăitul lor poate fi deranjant, iar înțepătura lor – dureroasă, dar albinele hrănesc aproape 90% din populația globului pământesc
Ana Maria Nițu
Cu toții am mâncat, măcar o dată, o linguriță de miere. Ai crede că aceasta este singurul beneficiu pe care îl avem de pe urma albinelor. Mare neadevăr. Datorită procesului de polenizare, ele joacă un rol vital în viața noastră.
De ce este importantă polenizarea
Am vorbit cu apicultorul, Marian Georgescu, care ne-a explicat cum se desfășoară procesul de polenizare, vital pentru plante: „Procesul, în sine, implică zborul albinei din floare în floare, acestea colectând polenul în săculeţii de pe picioare. Polenul se culege în perioade diferite ale zilei, în special dimineaţa(până în orele prânzului) şi înspre seară. Astfel polenul fiind transportat de pe o floare pe alta de sex diferit, se realizează reproducerea între plante.”
La fel ca oamenii, albinele au un sistem de vaccinare, care le permite să lupte cu agenții patogeni din mediu. Trântorii îi aduc reginei hrană şi îi transferă şi o parte din patogeni, care sunt digeraţi şi legaţi de o proteină. Astfel, generaţiile viitoare de albine, pe care regina le depune prin ouă, vor fi imunizate împotriva bolilor. Dar, din păcate, acest tip de „vaccinare” nu le poate proteja şi împotriva poluării antropice a mediului lor cu pesticide, care este una din principalele cauze ale scăderii populațiilor de albine.
„Pesticidele și insecticidele reprezintă cel mai mare dușman al albinelor, însă, încălzirea globală și emisiile de CO2 afectează în același mod viața albinelor”, este de părere Marian Georgescu. Soluţia este înlocuirea pesticidelor cu cele naturale, însă, la o populaţie de miliarde de locuitori, acest lucru nu este posibil. „Cred cu tărie că dispariţia albinelor reprezintă un eveniment, care poate duce la dispariţia întregii populaţii”, adaugă el.
Dacă albinele ar dispărea, plantele nu s-ar mai putea înmulți și nu ar mai putea produce semințe. Fără semințe, hrana animalelor ar dispărea și, în final, resursele de hrană ale omului s-ar epuiza foarte repede. Fără albinele care asigură indirect hrana, omenirea nu ar rezista. În plus de asta, produsele albinelor – polenul, mierea și lăptișorul de matcă reprezintă medicamente naturale.
Beneficiile consumului de miere
Mierea a reprezentat un aliment de lux încă din cele mai vechi timpuri, fiind supranumită nectar sau ambrozie (hrana zeilor). „În caz de reumatism se folosește mierea (de levănțică, dacă se poate). Se administrează două linguri dimineața, pe stomacul gol, mai ales în timpul crizelor dureroase. Pentru gută, se administrează cataplasme cu miere pe locurile dureroase. Poți scăpa de pistrui, ungându-i cu miere, sau de răgușeală, dacă zilnic consumi miere, ținând-o cât mai mult în gură, până la topirea completă“, recomandă specialistul în apicultură Cristina Mateescu. Mierea are proprietăți antiseptice și se poate folosi în tratarea rănilor. Hidratează pielea, fiind ingredientul de bază pentru toate cremele. Amestecată cu zahăr devine un gomaj natural. În cazul afecțiunilor hepatice, ficatul are nevoie de un regim hiperglucidic, vitamine și proteine, iar studiile arată că mierea acționează la nivelul aparatului digestiv, ajutând la asimilarea alimentelor.
Lăptișorul de matcă
Folosit în cremele produse special pentru femei, lăptișorul de matcă hidratează pielea și are proprietăți anti-septice la fel ca mierea. Amplifică vitalitatea, este un bun stimulent imunitar și al apetitului. „El contribuie la refacerea și regenerarea organismului și amplifică fertilitatea la femei. Acestea pot urma cure de trei luni, cu pauză de o lună după care tratamentul se reia. Se poate lua jumătate de mililitru de două ori pe zi, dimineața și seara. ”, ne-a explicat dr. Andreea Dragomirescu, medic specialist cu competențe în apifitoterapie la Centrul naturist de sănătate Steaua Divină din București. Cel mai bun lăptișor de matcă este cel care se păstrează în frigider, în capsule speciale cu dozator. În anumite combinații (Apilarnil) are efect și asupra impotenței masculine. „Ca metodă de tratament, apilarnilul înlocuiește Viagra cu succes”, adaugă apicultorul.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…