La Maternitatea Elena Doamna din Iași medicii s-au confruntat cu o nouă situație inedită: o tânără de numai 25 de ani a născut al șaselea copil. Situația inedită stă în modolitatea de naștere: a șasea cezariană. Tânara mamă, a născut primul copil în urmă cu 10 ani.
„Echipa operatorie formată din specialişti a practicat cea de a 6-a operaţie de cezariană prin care s-a născut un băieţel sănătos de 3.940 grame, atât mama, cât şi copilul au în prezent o evoluţie bună. Pentru echipa operatorie cazul a fost o provocare, fiind prima pacientă din maternitatea noastră care a suferit 6 operaţii de cezariană. Odată ce prima intervenţie a avut loc la o vârstă foarte fragedă, respectiv la 15 ani, practic, toate celelalte proceduri au mers după acelaşi tipar, de intervenţie de cezariană. În literatura de specialitate este cunoscut faptul că, după un număr de trei cezariene, gradul de complexitate şi riscul operatoriu şi postoperatoriu cresc“, a subliniat Gabriel Martinescu, managerul Maternităţii Elena Doamna.
Intervenția a fost una de succes, însă medicii atrag atenția că aceste cezariene repetate în special la interval mai mic de doi ani supun organismul unui efort uriaș.
O ruptură uterină, urmată de hemoragie puternică, ar fi dus implicit la decesul mamei şi al pruncului. Din fericire, de această dată totul s-a încheiat cu bine.
Mihaela: ”Este un sentiment, este o binecuvântare de la Dumnezeu şi trebuie să mă bucur”.
Şi celelalte cinci naşteri anterioare au fost prin intervenţie chirurgicală, iar medical vorbind, chiar şi cea de-a treia cezariană prezintă un grad mare de risc.
Tudor Buțureanu, medic specialist obsterica-ginecologie: “A fost o operaţie grea, un grad ridicat de dificultate având în vedere riscurile de sângerare şi surpriză pe care am avut-o în legătură cu operaţiile anterioare. Cu cât suferă mai multe cezariene cu atât riscurile sunt mai mari, cea mai gravă complicaţie este o hemoragie masivă. Creşte şi riscul operator riscul de lezare a organelor interne şi riscul de hemoragie”.
Intervenţia a fost încheiată după o oră şi 15 minute şi a decurs fără probleme.